Din nou, canapeaua
albastră, final de zi, capăt de ţigară, un strop de linişte. Blend ! Chibritul
sfâraie şi împrăştie un miros aspru. Şi-a făcut reţeta pentru a scrie, dar
ajunge la filtru şi îşi dă seama că nu se poate defini ca de obicei. Ceva
lipseşte !
„Te uiţi în urmă. Ai uita ceva ?” – îmi amintesc
cum cineva îmi spunea cândva asta, dar e mult timp de-atunci. Oamenii pleacă,
vorbele rămân, uneori dor, alteori te încurajează şi te inspiră, eu merg mai
departe.
Zbor mai sus acum.
Am avut nevoie de cel mai ciudat „te iubesc” ca să pot să întind aripile
şi-apoi am răspuns din nou : „Nu. N-am uitat nimic”. Acelaşi vechi răspuns. Îmi
iau geanta în mână şi ies pe uşă.
..........................................................................................................................................................................................................................................................
Am cunoscut recent
o persoană, un cufăr plin cu experienţe de viaţă, o persoană darnică, încântată
să împartă bogaţiile sale cu cei din jur. Acum ştiu că „aici şi acum!” chiar
există. M-a încurajat şi am ciulit urechile mai bine.
M-a învăţăt cum să mă
desenez pe mine, zona mea de confort şi distanţa până la fericirea mea. Între timp
am găsit şi harta : e curajul ! M-a învăţat cum să strâng „profesionist” mâna
cuiva şi de-atunci am repetat exerciţiul de nenumărate ori. Îi mulţumesc nespus
pe această cale, pentru că mai departe, am dat peste nişte strângeri de mână călduroase.
Cred că tot ce la ea mi-am încărcat rezervorul cu încrederea personală şi mi-a
reamintit şi întărit credinţa că pot.
Şi deşi uneori cred
mai mult decât pot, totuşi cred în continuare pâna pot !
- Aşa, şi ? Ce-i cu
asta ?
E ! Nu-ţi trebuie
decât o masă şi un pachet de ţigări, un Cosmo la o oră târzie de noapte, lângă
un geam într-o cafenea, tu stând în faţa mea şi uitându-te la mine, şi pentru
că ochii mei negri mă compromit întotdeauna, iar eu nu am învăţat nici acum
să-i fac să tacă, îţi oglindeşti chipul tău în ei, fiindcă lucesc de fericire.
..........................................................................................................................................................................................................................................................
Şi multe lecţii de viaţă
au mai fost sau poate am învăţat eu să ascult. Şi multe poveşti s-au mai nascut
şi s-au povestit într-un colţ de masă. Şi-am aşteptat sute de cafele să număr
oameni valoroşi în viaţa mea şi mii de priviri în oglindă să-mi gasesc zâmbetul
în ea dimineaţa. Că-i ciudat să vezi cum anii trec, să-ţi aminteşti de tine de
când erai copil, să vrei să-ti numeri ridurile de expresie din jurul buzelor,
de la milioanele de zâmbete pe care le-ai împrăştiat cu oameni dragi. Dar unii
pleacă, alţii vin, iar inima-i un loc nemărginit şi-a mea vrea s-adune bucurie
şi să bată lângă altele de seama ei, calde şi sincere.
Întorc capul şi mă
uit în oglindă. Mă văd frumoasă. Aceeaşi eu de atunci, de azi şi de peste ani,
căci chipul mi se schimbă, dar reflexia din ea va fi mereu aceeaşi – aceeaşi Adina,
pentru că altfel nu ştiu să fiu !
Şi nu te supăra pe
mine, ţi-am spus doar că nu pot altfel, însă mă gandesc de-ar fi să doară, cine
plânge mai tare, eu pentru riscul ce mi-l asum sau tu pentru lipsa de curaj ?
Înclin să cred că tu, fiindcă eu n-am regrete, dar ştiu sigur că toţi avem
nevoie de o îmbraţişare chiar de mândria-i prea mare să vrei s-o ceri. Atunci
aşteaptă-mă ! Vin acum să te strang în braţe !
