marți, 10 ianuarie 2012

Printre sute de cafele


Din nou, canapeaua albastră, final de zi, capăt de ţigară, un strop de linişte. Blend ! Chibritul sfâraie şi împrăştie un miros aspru. Şi-a făcut reţeta pentru a scrie, dar ajunge la filtru şi îşi dă seama că nu se poate defini ca de obicei. Ceva lipseşte !

 „Te uiţi în urmă. Ai uita ceva ?” – îmi amintesc cum cineva îmi spunea cândva asta, dar e mult timp de-atunci. Oamenii pleacă, vorbele rămân, uneori dor, alteori te încurajează şi te inspiră, eu merg mai departe.
Zbor mai sus acum. Am avut nevoie de cel mai ciudat „te iubesc” ca să pot să întind aripile şi-apoi am răspuns din nou : „Nu. N-am uitat nimic”. Acelaşi vechi răspuns. Îmi iau geanta în mână şi ies pe uşă.

..........................................................................................................................................................................................................................................................

Am cunoscut recent o persoană, un cufăr plin cu experienţe de viaţă, o persoană darnică, încântată să împartă bogaţiile sale cu cei din jur. Acum ştiu că „aici şi acum!” chiar există. M-a încurajat şi am ciulit urechile mai bine.
M-a învăţăt cum să mă desenez pe mine, zona mea de confort şi distanţa până la fericirea mea. Între timp am găsit şi harta : e curajul ! M-a învăţat cum să strâng „profesionist” mâna cuiva şi de-atunci am repetat exerciţiul de nenumărate ori. Îi mulţumesc nespus pe această cale, pentru că mai departe, am dat peste nişte strângeri de mână călduroase. Cred că tot ce la ea mi-am încărcat rezervorul cu încrederea personală şi mi-a reamintit şi întărit credinţa că pot.
Şi deşi uneori cred mai mult decât pot, totuşi cred în continuare pâna pot !
- Aşa, şi ? Ce-i cu asta ?
E ! Nu-ţi trebuie decât o masă şi un pachet de ţigări, un Cosmo la o oră târzie de noapte, lângă un geam într-o cafenea, tu stând în faţa mea şi uitându-te la mine, şi pentru că ochii mei negri mă compromit întotdeauna, iar eu nu am învăţat nici acum să-i fac să tacă, îţi oglindeşti chipul tău în ei, fiindcă lucesc de fericire.

..........................................................................................................................................................................................................................................................

Şi multe lecţii de viaţă au mai fost sau poate am învăţat eu să ascult. Şi multe poveşti s-au mai nascut şi s-au povestit într-un colţ de masă. Şi-am aşteptat sute de cafele să număr oameni valoroşi în viaţa mea şi mii de priviri în oglindă să-mi gasesc zâmbetul în ea dimineaţa. Că-i ciudat să vezi cum anii trec, să-ţi aminteşti de tine de când erai copil, să vrei să-ti numeri ridurile de expresie din jurul buzelor, de la milioanele de zâmbete pe care le-ai împrăştiat cu oameni dragi. Dar unii pleacă, alţii vin, iar inima-i un loc nemărginit şi-a mea vrea s-adune bucurie şi să bată lângă altele de seama ei, calde şi sincere.

Întorc capul şi mă uit în oglindă. Mă văd frumoasă. Aceeaşi eu de atunci, de azi şi de peste ani, căci chipul mi se schimbă, dar reflexia din ea va fi mereu aceeaşi – aceeaşi Adina, pentru că altfel nu ştiu să fiu !


Şi nu te supăra pe mine, ţi-am spus doar că nu pot altfel, însă mă gandesc de-ar fi să doară, cine plânge mai tare, eu pentru riscul ce mi-l asum sau tu pentru lipsa de curaj ? Înclin să cred că tu, fiindcă eu n-am regrete, dar ştiu sigur că toţi avem nevoie de o îmbraţişare chiar de mândria-i prea mare să vrei s-o ceri. Atunci aşteaptă-mă ! Vin acum să te strang în braţe !