Looking for an answear

Aseară n-a simțit când a furat-o somnul. Era prea devreme oricum față de orele ei obișnuite. Dimineață, s-a trezit cu un sentiment ciudat... Prea ciudat pentru o zi atât de însorită.

Ultima dată când a făcut inventarul în viata ei, totul era în ordine. Era ?!?!?

Ultimele zile au venit de mână cu Soarele. De afară, el strigă după ea, dar refuză cu încăpățânare să se lase mângâiată de el. Preferă să dea intensitate unor idei, rămânând într-o stare de pseudo-hibernare, lângă un pachet de țigări fumat.

Revine pe canapeaua portocalie, care a ținut-o în brațe atâtea nopți la rând. Revine în fața laptop-ului cu aceeași privire ...

"... cum e privirea mea?"

"Acum ? ... O ai ciudată ... Acum !"

... cu aceeași privire ... ciudată se pare ...

Minute goale se învârt în jurul ei, timp în care ea stă pur și simplu și scarpină tastatura cu unghiile. Se tot gândește, la cum să scrie ce are în minte, la cum să se facă mai bine înțeleasă de ea însăși.

Cineva gătește în bucătărie. Cere un mic ajutor, un impuls. Nu-i e de folos. O trimite tot afară, unde e cald, dar ea refuza cu înverșunare. Umflă botul și se duce lângă geam. Vântul îi suflă nesuferit în față. Se întoarce ...

..........................................................................................................................

Își amintește de o seară, în cafeneaua ei preferată din Iași ... O prietenă, o discuție de câteva ore, un cocktail în față. Lounge-ul din difuzoare le liniștește, le face nostalgice și le îmbie la povești. Aceleași subiecte, noi abordări, puțină introspecție și ceva analiză bazată pe experiență, o ecuație cu un mix mai interesant decât cel din băuturi.

Concluzii trase în zadar ... dar nimic nu-i mai plăcut decât o conversație de genul. Chiar și cu demonstrații la fața locului, în plan fizic, domnișoara aceea brunetă, încăpățânată, nu vrea să înțeleagă, pe nici o parte, nimic din ceea ce se chinuie prietena ei sa-i explice, cum au putut observa poate și toți ceilalți clienți din acel loc.

Totul pornise de la simpla întrebare

"Ce e el pentru tine ?"

La jumătatea enunțului, ochii deja ii sclipeau. Scoate telefonul din buzunar la gândul că vibrează (Aștepta un apel ?), dar pe display îi apare doar poza iubitului. Răspunde ...

"Aaa ... ăă ... el e ... ăăă ..."

Dar se pierde într-un zâmbet larg ...

Din partea opusa a mesei, primește ca replică un zâmbet de drăcușor, după care chipul prietenei devine serios, simultan cu momentul în care aceasta pornește a trata problema "academic". Ea, ca un învățăcel silitor, își pune bărbia în palme, sprijină coatele pe masă și își ascute auzul. Oricum, tot ce-i spunea știa deja, dar atenția îi sporește când prietena ei propune un nou joc. Aceasta împinge paharele spre margine și în mijloc pune un pachet de țigări.

"Vezi ? Aici ești tu !" și îi pune un ghemotoc de hârtie în partea dreaptă. "Pachetul asta de țigări, e un zid ..."

Antreprenoarea își privește studenta. Vede că nu i-a plăcut cuvântul "zid", dar n-are ce sa-i facă. Continuând ...

" ... iar aici e el !" și pune o altă bucățică de hârtie de partea cealaltă a "zidului".

Așteptând o reacție la prezentare, primește doar tăcere.

După câteva secunde, ea mută hârtia din stânga, în dreapta, aducându-le împreună.

Nemulțumită de reacție, prietena care joaca rolul de profesoară, reașează obiectele cum ar trebui, dar acțiunea de mai devreme a elevei încăpățânate se repeta de mai multe ori, pana când aceasta e nevoită să cedeze ...

"Off ... Nu vrei să înțelegi deloc ..."

"Știi că-ți bați degeaba capul cu mine. Și nu-i vorba de înțeles. Știu deja ! Doar că ..."

Doar că atunci când se uită la el îi e atât de drag ... Poate nici ea nu știe prea bine ce înseamnă feeling-urile din suflet, însă îi e clar cât de mult contează și cât valorează să fie bine, să nu plângă sau atunci când plânge să aibă un umăr aproape. Știe ce mult contează o îmbrățișare și știe cât de mult și-o dorește la rândul ei, în desele momente de singurătate. Știe și i-a promis că o sa fie acolo mereu, când o să fie nevoie. Și orice zid imaginar sau nu, este ori va apărea între ei, n-o să conteze. Și-a luat responsabilitatea să-și iubească prietenii și o va duce până la capăt.

Ajunge acasă, își lasă geanta și se așează la laptop. Deschide o fereastra și da play unui videoclip cu versurile atașate mai jos. Cursorul se oprește asupra unui rând ... "why does my hand fit yours this way?". Browser-ul, inteligent, întreabă

"Do you want to translate this ?" ...  "No, I already know the answear ..."

Într-un alt episod, din alta zi, putin după acea seară, ei existau la o depărtare fizică. Ea privea din spate acolo unde știa ca-i el. S-a uitat în gol și a zâmbit. Va fi mereu aproape, în suflet !!!