Sertar cu amintiri

Sâmbătă seara. Seară de sfârșit de primăvară. Seară călduroasă. Seară lungă. E seară de amintiri ...

Jos pe covor, pe două perne, stă întinsă și vorbește, uitându-se în gol. G. o ascultă. Uneori râde, uneori îi dă de gândit, uneori îi răspunde, alteori o ceartă, dar de fiecare dată o înțelege.

Vorbea despre iubire.

Iubirile vin şi pleacă, dar deseori te fac să te opreşti în loc, învârtindu-te într-un punct fix, până ameteşti. Atunci uiţi de tot şi-ţi răsunună doar o voce groasă în minte, iar în cap ţi se derulează secvenţe din filmul în care el te ţinea în braţe.

Şi-atâtea iubiri ce-au fost ... Unele oarbe, altele raţionale ... unele din dorinţă, altele din nepăsare ... Altele vechi de când erai copil, dar mai sunt şi noi (sau reaprinse) ... Tot iubiri sunt. Toate-ncep şi se termină ... cu sau fără zâmbetul pe buze, cu sau fără poze păstrate. Ele au fost acolo şi-or rămâne mereu.

Iubirile astea, spunea ea, făcându-şi prin minte un rezumat, sunt ca focul şi trăiesc cât ţine flacăra.

Prin ochii ei, pierduţi pe pereţi, vedeai cum i se derulează în minte toate episoadele, în care a fost îndrăgostită, în care redevenea din nou ea sau ... rămânea dezamăgită ...

Şi-ncepe să-i spună, cum au fost iubirile ei, pasiunile ei. Electrocardiograma inimii, scoasă de la arhivă, ce-i drept, a suferit destule şocuri. Dar i-i puternică şi-i sinceră. Nu-şi făcea griji că n-o să-şi revină. Plânge şi se vindecă, dar merge mai departe.

Şi-ncepe să-i povestească, pe un ton neutru, cum că odată, a fost o pasiune care s-a aprins repede, cu o flacără mare, dar tot aşa s-a şi stins ... A mai fost una care a pornit doar de la o scânteie, iar el a turnat gaz pe foc, apoi apă, rece ca gheaţa !

Despre alta spunea c-a fost doar flacăra de la o brichetă cu electroşoc sau o confuzie cu lumina de la bec (oricum, cineva tot a apăsat pe întrerupător, ca să se vadă mai bine).

Aici s-a oprit pentru câteva secunde. Nu mai avea nimic de spus ? Sau ceea ce urma ...  ăăă ? Dar, continuă ferm să-i spună cum într-un foc a suflat mult ca să-l aprindă, dar au suflat pe rând. Într-un final a ars ... mocnit ... După o altă pauză, trage totuşi o concluzie: „Cred că totuşi, ăsta a fost un incendiu creat intenţionat ca să ardă o pădure întreagă ...”

Rămâne aşa, cu ochii în jos, şi culege scamele de pe covor.  G. se gândea întrebătoare cum de a terminat aşa, fără să ... Dar n-apucă să-şi finalizeze gândurile că ea, ridică o privire senină şi-i spune, ca atunci când Arhimede a rostit Evrika! : „Mai e o iubire ... E una ca Flacăra Olimpică. Niciodată nu se stinge, iar o dată la patru ani se aprinde iar si iar ...”. Apoi a tăcut.

Ştia si G. de toate astea. Ştia şi de pasiunile ei, pe care mai apoi le-a mentionat. Un foc salvator, într-un felinar care i-a luminat calea, la care n-a putut ajunge, dar care a fript-o destul de tare la degete, încercând să-l atingă. Un foc interzis, care atunci când a venit, n-a mai încălzit-o cu nimic, că-i era deja bine ...

...................................................................................................

Ah ... Iubiri ... Ce ne-am face fără ele ?

Că țin două luni sau că durează ani ... A fost la un moment dat, în viața ta, cineva care ... Așa cum a fost, așa a trecut, a rămas în sertarul tău cu amintiri. Și din când în când mai scoți o poză, te uiți la ea și ... numai tu știi ... Sunt amintiri ale sufletului tău. Sunt cele care au făcut din tine un om mai puternic acum ! Sunt dezamăgiri care te-au împins în față ! Sunt bucurii care ți-au dat curaj în viață !

P.S. : Pentru Momentul : 29 mai 2010 - Viața nu-i decât un lector. Își face datoria. Tu alegi dacă vrei sau nu să înveți. Dar cel mai rău e când îți dă teme în plus pentru acasă și ești obligat să le faci, altfel, rămâi corigent.