Oameni ... Oameni ???

Sunt oameni in jurul meu ... multi oameni ...

Atat de diferiti ...

Mi-am facut loc printre foi si notite, decorul meu de zi cu zi, ca sa ma gandesc la oamenii din jurul meu ...

Stau nedumerita cu barba-n mana si privesc in jurul meu cu o privire trista. Sunt simprome ale dezamagirii. Caut sa ma agat de ceva, asa ca iau cana de cafea in mana. Macar stiu ca gustul acela amar e real, fata de unele tipologii ce ma inconjoara.

Cand analizez relatiile mele cu cei din jur, iau o expresie grava. Intotdeauna le-am acordat importanta, dar cred ca una prea mare. Nu putine au fost datile cand am ramas dezamagita si n-am stiut in acele momente cum sa explic celor care ma intrebau ce s-a intamplat, ca pur si simplu sunt afectata de faptul ca tu, tu sau tu, m-ati dezamagit. As fi eu mai sensibila, ar spune unii, poate ... Altii ca dau prea multa importanta. Dar asa sunt eu, si nu-mi pare rau ca ma las condusa de astfel de trairi sincere.

Astfel, in relatia dintre importanta legaturilor mele sociale si dezamagirea, se creeaza doua rapoarte; unul inves proportional, adica exact de la cine nu te astepti, acela iti face mai mult rau, si al doilea, direct proportional, cu cat iti e mai drag (sau, ma rog, iti era) "prietenul" cu atat te darama mai tare. Aspecte logice, de altfel, dar demne de mentionat.

Cand am ales sa concep acest blog, n-a fost de dragul de a scrie. Premisa aceasta era pe locul 2. Motivatia principala a fost, si este in continuare, sa ma expun pe mine, asa cum putini ma cunosc, mai putin decat cei care cred o fac, sa ma fac inteleasa, sa ma inteleg pe mine totodata. Blogul meu, : "Din intamplari, din viata, din suflet..." este o brosura a mea. Nu sunt o carte deschisa, desi povestesc uneori din experiente adevarate. Aici e o parte din mine, una mica, una atat cat trebuie ca sa realizez un contrast intre CE FAC si CE SIMT.

Nu am fost mirata cand multi din prietenii mei au spus ca au ramas surprinsi de cum si ce exprim. M-am simtit bine doar atunci cand mi-au spus ca apreciaza modul de expunere, felul meu de a nara intamplarile (si cu ocazia asta va multumesc).

.......................................................................................................

Suntem conceputi, prin natura noastra de a evolua; crestem si la un moment dat, durmurile pe care alta data mergeam impreuna se despart, asadar, continuam separat de cei cu care obisnuiam sa o facem. Cand ne intalnim iar, din intamplare, in acelasi loc, observam schimbari, mai mari sau mai mici, si nu ma refer aici la schimbari fizice. Invatam lucruri noi, ne implementam noi valori si principii, din ce in ce mai bune (sau cel putin ar trebui sa facem asta).

Din ceea ce imi place sa stiu si continui sa aflu si sa intreb, vorbesc despre evolutie, in toate sensurile ei (cultura, civilitatie, tehnologie, psihologie). Adaptarea este o caracteristica necesara pentru noi, oamenii din secolul XXI, "secolul vitezei". As putea spune chiar ca va castiga acela care "prinde" mai repede.

Revenind la aspectul etic al problemei, unii din noi, nu reusesc sa se adapteze; fie ca au stagnat biologic la o anumita varsta, mult sub cea fiziologica, fie ca nu considera necesar, fie ca pur si simplu nu percep realitatea, si dau o evolutie fictiva starii mele evolutive. Spunand aceastea, am segmentat o categorie speciala, dintre toti cititorii mei.

Scriu acest post, ca sa ma asigur sau sa incerc inca o data, sa-ti spun despre mine, tu, cel care esti interesat. M-ai vazut, ma cunosti, am stat de vorba. Eram intr-un club, intr-o cafeanea, acasa, la povesti, la un film, in parc, la scoala sau pe strada. Ai vazut si tu bine. Ai observat acea atitudine la mine si ochii mei inchisi la culoare cu acea privire intensa. Ce impresie ti-am lasat ?

Ies mereu in evidenta si o fac pentru ca-mi sta in fire si-mi place. Cand m-ai privit de la distanta fara sa ma cunosti, ce ai spus despre mine ? M-ai analizat odata de departe pentru ca m-ai auzind tipand sau vorbind foarte tare, ori poate ca eram cea care se misca foarte mult, cea mai neastamparata.

Mai tarziu, am schimbat cateva vorbe si ai vazut ca-ti zambesc si ma port prietenos cu tine. Mi-ai intors zambetul si am inteles ca ma placi si tu. Daca cumva ai intors privirea cand vorbeai cu mine, stiu, a fost din cauza atitudinii mele ferme. Dar stai ! Te incurajez mai departe in conversatie. Nu te inhiba.

Intre timp, am inceput sa iesim impreuna, cu acelasi grup de prieteni sau am facut ceva impreuna, ne-am apropiat, ne-am imprietenit, ne-am inteles bine.

Cand am ajus sa fim prieteni apropiati, te-am ajutat, ti-am dat sfaturi, ti-am spus de bine, te-am incurajat, te-am sustinut si te-am iubit fara sa astept nimic in schimb de la tine. Suntem prieteni, ai uitat ! Dar tu mi-ai intors toate astea si te vad acum langa mine sau vorbim mereu la telefon, ori pe Messenger. Poate sa treaca o ora, o zi, o luna sau mai mult. Odata ce am construit baza unei prietenii cum e a noastra, nici macar timpul nu ne face sa uitam. Te iubesc si ma iubesti ! Si iti multumesc !

 Astia-s prietenii mei de acum. Cei care au spus la inceput despre mine, fara sa ma cunoasca, lucruri care nu corespundeau cu ce sunt eu de fapt. Ei sunt prietenii, pe care daca-i intrebi, o sa-ti spuna ca Adina nu e cea care pare de la distanta. Ea e Adina cu care am avut un conflict inainte sa ne imprietenim, ea e Adina care nu o suportam inainte sa o cunosc, ea e Adina aceea cu figuri, acea Adina aroganta ... Si tot ea e Adina, care se uita la tine cu aceeasi privire cu care s-a uitat prima data in ochi la tine. Ea e Adina, prietena mea, azi !

...............................................................................................................

Cum pot totusi unii oameni sa te dezamageasca ??? ... Ma consider o persoana capabila de multe lucruri, am multe abilitati si aptitudini, demonstrate ! Dar ceea ce n-am sa inteleg vreodata, e cum de unii oameni pot fi atat de rai si sa faca asta constient.

Din fericire pentru mine, mi-ar fi imposibil ca vreodata sa pot sa ma adaptez la asta.

..............................................................................................................

Ceea ce fac, se leaga doar de mine. Ceea ce vad oamenii la exterior, nu reprezitna decat partea fara valoare din esenta mea. Asa ca, referitor la asta, le dau inca o data, pentru a nu-stiu-cata oara, acelasi vechi sfat prietenilor mei : "Eu sunt exemplul negativ, pe care voi nu trebuie sa-l urmati !", cand vine vorba de lucrurile pe care le fac, cele dupa care cei care nu ma cunosc se iau.

Si totusi, paradoxal, mi-au spus de multe ori ei, ca asta am invatat de la tine, asta fac pentru ca mi-ai spus tu, asta am vazut si asta imi place la tine. Vorbesc de lucrurile bune din mine ! Sunt un leader innascut, sunt facuta sa invat de bine si nu influentez rau.

SUNT ADINA,

SI DACA AI FI FOST TU IN LOCUL MEU, NU TI-AI FI PUTUT FACE FATA !!!

E o ratiune irationala ...

Ce e mai frumos decat o dimineata insorita de primavara? Eu ma trezesc, cu ideile deja fixate in minte despre ceea ce vreau sa fac azi. Pun de cafea, fac dus si ma imbrac repede, dar pastrez „sfantul” sfert de ora ca sa-mi savurez cafeaua si sa fumez o tigara. Ma asez in acelasi loc: pe balcon- lasand razele de soare sa ma alinte usor si sa ma mangaie pe fata: e o fita de-a mea. Va fi o zi frumoasa, stiu. Cad usor pe ganduri.. dar ma dezmeticeste brusc aroma de cafea. Imi iau geaca pe-un umar, cheile, geanta, portofelul si plec. D! Am uitat! Ma intorc, deschid usa la camera..doarme. Ma opresc in tocul usii, o privesc pret de cateva secunde si ma opresc acolo. Intotdeauna i-am spus ca pare un ingeras cand doarme. E dulce. II zambesc si plec. O las dormind.

Eu mi-am inceput deja o zi agitata. Primele cuvinte le-am schimbat cu un bun prieten, V, care lucreaza de ceva vreme la un proiect de viitor. Sunt mandra de el. Toti prietenii mei , nebunii din ziua de azi care „o ard” prin baruri si cafenele vor deveni oamenii de succes de maine. Ce m-as face fara ei? E o intrebare careia nu-i dau raspuns, pentru ca ma intalnesc pe scara cu vecinul de la parter care ma opreste mereu pentru conversatii banale.  De data asta e ceva nou: ii vin nepotii in vizita. Nu pot sa nu ma bucur. Trebuie sa fie o implinire mare FAMILIA.. si iar imi schimb ideile cand ies din scara si calc in aceeasi groapa in care ma impiedic mereu; dar nu ma mai enervez- m-am obisnuit cu ideea ca sunt o ametita incurabila. Din mers incerc sa-mi amintesc daca am incuiat usa, si imi incurc mainile printre portofel, geanta, ochelari, esarfa, chei, tigari, servetele..offf!!! ce greu e sa fii fata, ce greu e sa fii Giulia Grim!

Alerg din magazin in magazin in cautarea unui cadou pentru o prietena draga sufletului meu care a devenit mamica. Cu ajutorul vanzatoarei,  reusesc, in final, sa aleg ceva mai mult decat dragut pentru micuta Daria- Stefania. Printre atatea lucrusoare finute ma pierd intr-un univers inocent, ca o ploaie de primavara.  Mi se pare atat de indepartat momentul in care voi deveni si eu mamica, sa incalt un bebe cu botosei, sa-l imbrac la cravata, pantalonasi, sa fiu „mami”, sa primesc flori de 8 martie de la „tati”.. DIAGNOSTIC: visator profesionist.

Platesc doua facturi, ajung la salon, imi fac timp de o cafea cu o prietena, ajung intr-un final si la maternitate( asta dupa ce ma intorc dupa flori, pentru ca le uitasem), unde imi inchid telefonul si nu iau in seama timpul, pentru ca e un moment important. Vad si fericita mamica, ne intindem la povesti, imi mai povesteste lucruri de-ale femeilor maritate...

Acasa.

Eu: heeei. Ce faci?

D: :-<

Eu: De ce oftezi?

D: El..

Eu: Iar te-a suparat?

D: Cand nu ma supara?

...

Afara deja se innoureaza.

...

Eu:  Ce-a facut?

D:dfvdbdf junvgikud kuiueviknvie iuebriuerb grthrthgb tbhrth tbrth hbrth hbrthrtne w3fw hrrtyjo pjhbe wert nbvc uytgfds bvcxhgfdre wwerthfc dtgyj dfghuyt ertyhgvfcdsasd gfdfgh fghjbv tye rgh!!!!!! *

*: aceleasi idei, aceleasi concepte, aceeasi gandire de om imatur si inadaptat, aceleasi 3 explicatii pe care EL i le da, iar pe ea nu o multumesc.

Eu: Cand o sa intelegi ca meriti mai mult?

D: Simt ca ma sufoc, de parca as trai intr-o lume care nu e a mea, o lume in care nu pot sa ating nimic din ceea ce vreau si-mi doresc cu adevarat. Ma simt de parca as purta o camasa care ma strange, iar cand EL nu-mi intelege dorintele si placerile, traiesc senzatia unui om legat cu o camasa de forta. E atat de greu sa raspunzi unui zambet cu alt zambet? De ce pare greu sa oferi  sentimente pe care pretinzi ca le simti? E greu cand sa traiesc cu senzatia ca fghfthrth rthrth bhrth wert cvbn tds asxdcfg ytre fghuyt ghjiu fghuytgf xdcvbhygtf dfgytrde sdcfvghyt yuiokjhg cvbh. Ma asculti?

Eu: Nu.. A..da. Ai dreptate

Si nu-i dau dreptate doar din placerea de a afirma asta. Eu stiu cu certitudine ca iubire e atunci cand sentimentele sunt puternice in ambele parti, iar intr-o relatie este nevoie de doi. Unul singur nu poate lupta  in neant.

D:  EL zice ca n-am.

Eu: Eu zic ca ai. Hai la un ceai..si ne mai linistim.

..Moment in care observ ca era deja imbraca.

Eu:  Te pregateai sa pleci?

D: (fastalcindu-se) Pai ..stii..

Eu: Te-a lasat balta?

D: ...

Mergem intr-o cafenea primitoare, unde bem un capuccino de vanilie si ne intindem la povesti despre iubiri din liceu, despre fosta mea dragoste, despre excursiile din scoala generala. Aterizam cu picioarele pe pamant cand aud melodia care imi aminteste de I: Reflex- Sperante. [Oare unde esti?] E ringtone-ul telefonului ei..se uita, ma priveste, zambeste discret si spune: e A..

Acum urmeaza partea in care exemplific prezenta lui A, sau cel putin a apelului telefonic din partea lui:

A o suna pe D pentru  ca o place mult.

D ii raspunde la telefon lui A pentru ca si ea il place mult(dar inca nu are curajul sa o spuna cu voce tare)

Desi am mai spus asta intr-o postare mai veche, o voi repeta.. 

In viata noastra apar barbati, pe care ii iubim la intensitate maxima. Pe unii ii iubim pentru felul lor de a fi, pentru modul in care fac dragoste, pentru modul in care ne iubesc, pentru cuvintele frumoase pe care stiu sa ni le spuna, pe altii pentru ca ne sunt prieteni, pe altii pentru ca sunt frumosi. A e genul de baiat care merita sa fie iubit, sau cel putin apreciat, pentru sinceritatea din privirea lui, pentru inocenta cu care tine mana pe volan, pentru capacitatea de a fi un bun prieten, pentru modul in care isi arata sentimentele, pentru naturaletea lui, si pentru alte 100 de motive pe care eu nu le-am descoperit inca.

Incerc sa-mi revin din visarea in care m-a dus ringtone-ul melodiei prietenei mele, sa trec peste amintirea lui I, sa-mi impun ca nu ar trebui sa-mi pese unde e, cu cine, si nici ce face. Nu e treaba mea, pur si simplu.

D: :D

Eu: Ei, si..?

D: Vine..

Eu: Unde?

D: La mine..aici..

Eu tac..nu zic nimic. Fac o paralela intre doi oameni, si doua situatii

Unii oameni au lucrurile pe care le vor la picioare, dar nu se apleaca pentru a le obtine. Altii, isi doresc din tot sufletul un lucru, dar care e greu de obtinut, si mult prea departe, la multi kilometri distanta, dar pentru care se intalta cu greu, cate un centimetru, si fac eforturi ca sa le obtina..

Ma gandesc ca ar trebui sa-i spun ceva, pentru ca privirea ei inocenta asteapta o incurajare.

Eu: De-a lungul vietii cunoastem oameni, care ne pot bucura existenta, care ne pot face fericiti, sau care ne pot lasa rece. Oricum ar fi, de la fiecare om putem invata ceva. Depinde doar de modul in care noi invatam sa percepem lucrurile, sa le asimilam si sa le luam in seama. EL e o experienta a existentei tale, un baiat pe care nu-l vei putea uita usor..dar fiecare lucru trebuie sa se intample la timpul lui. Golul din sufletul tau pe care el ti-l provoaca acum, nu-l va putea umple peste 10 ani. Iar niciunul din argumentele lui nu poate justifica nepasarea permanenta pe care o afiseaza in fata ta. A-ti deschide sufletul e un inceput, a-ti arata sentimentele este un progres, iar a avea curajul sa-ti recunosti sentimentele reprezinta un real succes! Oricat de incetosate ar parea lucrurile uneori, niciodata ele nu sunt confuze.

D: Cu ce ma imbrac?

Eu: Deja ai alta privire.. Ce inseamna A pentru tine?

D: A..pai..e..un..un bun prieten

Eu: îhî..ok, hai acasa..

Dupa ce devastam intreaga camera si ne agitam pentru o modalitate de a pune pe noi doua haine care sa ne stea bine, iesim intr-un local X, unde stam vreo doua ore la un suc si povestim. Prezenta mea acolo, tin sa mentionez, era exact ca a 5a roata la caruta, dar am incercat sa ma incadrez corespunsator in situatia in care cei prezenti nu eram decat simpli prieteni iesiti la un simplu suc. Mda. In orice mod as incerca sa o spun, fie el oricat de elegant, iese exact acelasi lucru: ca un film bun regizat prost.

Stau unul langa celalalt..si ii privesc din fata. Sunt frumosi, le sta bine, si ma intreb ce cauta inca aici.. el o priveste intens si nu-si atinteste privirea nicaieri, pentru ca se observa ca nimic nu-i trezeste interesul asa cum o face simpla ei prezenta. E dispus chiar sa-mi auda mie aberatiile, bucurandu-se de ideea ca e EA acolo, langa el.

Cand ajungem acasa, nu ma obosesc sa-i explic ca se pierde in prezenta lui, si ca ar trebui sa recunoasca ca inseamna ceva mai mult pentru ea. Oricum nu ar spune. E orgolioasa. E leoaica. E de-a noastra.  Se aseaza pe pat, deschide laptopul, se uita la o poza cu el si cade pe ganduri.  Nu apucam decat sa schimbam cateva pareri despre acesta iesire, pentru ca A se intoarce dupa ea. O ia in brate, ea ramane tulburata, se retrage si se uita cu ochii mari tintiti spre el. Inima ii bate tare, si nu stie ce sa-i spuna pentru ca are prea multe idei in minte. El o ia de maine si-i spuna sa mearga cu el. Pleaca impreuna..nu stiu unde, stiu doar ca le va fi bine. Eu raman in camera mea, captiva in gandurile mele, intre ideea ca iubitul meu din liceu e dragostea vietii mele si faptul ca mi-e dor de I, intre prieteni, proiecte, cafele, genti si pantofi.

E ratiunea noastra, a femeilor, de a fi irationale.

26 martie->27 martie. Se schimba ora.. Lucrurile se intampla,dar nu sunt intamplatoare

P.S: "O iubire vindeca pe alta" (AMR)

Looking for an answear

Aseară n-a simțit când a furat-o somnul. Era prea devreme oricum față de orele ei obișnuite. Dimineață, s-a trezit cu un sentiment ciudat... Prea ciudat pentru o zi atât de însorită.

Ultima dată când a făcut inventarul în viata ei, totul era în ordine. Era ?!?!?

Ultimele zile au venit de mână cu Soarele. De afară, el strigă după ea, dar refuză cu încăpățânare să se lase mângâiată de el. Preferă să dea intensitate unor idei, rămânând într-o stare de pseudo-hibernare, lângă un pachet de țigări fumat.

Revine pe canapeaua portocalie, care a ținut-o în brațe atâtea nopți la rând. Revine în fața laptop-ului cu aceeași privire ...

"... cum e privirea mea?"

"Acum ? ... O ai ciudată ... Acum !"

... cu aceeași privire ... ciudată se pare ...

Minute goale se învârt în jurul ei, timp în care ea stă pur și simplu și scarpină tastatura cu unghiile. Se tot gândește, la cum să scrie ce are în minte, la cum să se facă mai bine înțeleasă de ea însăși.

Cineva gătește în bucătărie. Cere un mic ajutor, un impuls. Nu-i e de folos. O trimite tot afară, unde e cald, dar ea refuza cu înverșunare. Umflă botul și se duce lângă geam. Vântul îi suflă nesuferit în față. Se întoarce ...

..........................................................................................................................

Își amintește de o seară, în cafeneaua ei preferată din Iași ... O prietenă, o discuție de câteva ore, un cocktail în față. Lounge-ul din difuzoare le liniștește, le face nostalgice și le îmbie la povești. Aceleași subiecte, noi abordări, puțină introspecție și ceva analiză bazată pe experiență, o ecuație cu un mix mai interesant decât cel din băuturi.

Concluzii trase în zadar ... dar nimic nu-i mai plăcut decât o conversație de genul. Chiar și cu demonstrații la fața locului, în plan fizic, domnișoara aceea brunetă, încăpățânată, nu vrea să înțeleagă, pe nici o parte, nimic din ceea ce se chinuie prietena ei sa-i explice, cum au putut observa poate și toți ceilalți clienți din acel loc.

Totul pornise de la simpla întrebare

"Ce e el pentru tine ?"

La jumătatea enunțului, ochii deja ii sclipeau. Scoate telefonul din buzunar la gândul că vibrează (Aștepta un apel ?), dar pe display îi apare doar poza iubitului. Răspunde ...

"Aaa ... ăă ... el e ... ăăă ..."

Dar se pierde într-un zâmbet larg ...

Din partea opusa a mesei, primește ca replică un zâmbet de drăcușor, după care chipul prietenei devine serios, simultan cu momentul în care aceasta pornește a trata problema "academic". Ea, ca un învățăcel silitor, își pune bărbia în palme, sprijină coatele pe masă și își ascute auzul. Oricum, tot ce-i spunea știa deja, dar atenția îi sporește când prietena ei propune un nou joc. Aceasta împinge paharele spre margine și în mijloc pune un pachet de țigări.

"Vezi ? Aici ești tu !" și îi pune un ghemotoc de hârtie în partea dreaptă. "Pachetul asta de țigări, e un zid ..."

Antreprenoarea își privește studenta. Vede că nu i-a plăcut cuvântul "zid", dar n-are ce sa-i facă. Continuând ...

" ... iar aici e el !" și pune o altă bucățică de hârtie de partea cealaltă a "zidului".

Așteptând o reacție la prezentare, primește doar tăcere.

După câteva secunde, ea mută hârtia din stânga, în dreapta, aducându-le împreună.

Nemulțumită de reacție, prietena care joaca rolul de profesoară, reașează obiectele cum ar trebui, dar acțiunea de mai devreme a elevei încăpățânate se repeta de mai multe ori, pana când aceasta e nevoită să cedeze ...

"Off ... Nu vrei să înțelegi deloc ..."

"Știi că-ți bați degeaba capul cu mine. Și nu-i vorba de înțeles. Știu deja ! Doar că ..."

Doar că atunci când se uită la el îi e atât de drag ... Poate nici ea nu știe prea bine ce înseamnă feeling-urile din suflet, însă îi e clar cât de mult contează și cât valorează să fie bine, să nu plângă sau atunci când plânge să aibă un umăr aproape. Știe ce mult contează o îmbrățișare și știe cât de mult și-o dorește la rândul ei, în desele momente de singurătate. Știe și i-a promis că o sa fie acolo mereu, când o să fie nevoie. Și orice zid imaginar sau nu, este ori va apărea între ei, n-o să conteze. Și-a luat responsabilitatea să-și iubească prietenii și o va duce până la capăt.

Ajunge acasă, își lasă geanta și se așează la laptop. Deschide o fereastra și da play unui videoclip cu versurile atașate mai jos. Cursorul se oprește asupra unui rând ... "why does my hand fit yours this way?". Browser-ul, inteligent, întreabă

"Do you want to translate this ?" ...  "No, I already know the answear ..."

Într-un alt episod, din alta zi, putin după acea seară, ei existau la o depărtare fizică. Ea privea din spate acolo unde știa ca-i el. S-a uitat în gol și a zâmbit. Va fi mereu aproape, în suflet !!!

Looking forward

Cu picioarele ridicate pe perete si cu capul in jos ... De data asta, lumea e cu susul intors... Isi aminteste de ultimele capitole nescrise si vine acum, tarziu ce-i drept, sa traga cateva concluzii ...

Se muta langa calorifer, singurul loc unde e cald, si un post de muzica ii spune "Nu te mai caut !" ... Fara sa vrea, tresare.

Refresh ! Refresh ! Refresh ! Cauta o sursa de inspiratie ... Hmm ... Sau mai bine zis un capat de poveste, pentru ca e clar, din moment ce nu a mai fost pe aici, s-au intamplat multe ... Aratatorul ii bate un ritm agitat pe carcasa, ea cauta o tigara, dar din pachet cade doar tutun. Isi face curaj si se duce sa-si cumpere.

Cu cateva ore inainte, isi citise iar posturile ... Unele au facut-o sa rada, altele i-au starnit amintiri placute, iar unele, senzatii ciudate, care inca o sacaie ...
Intoarsa inapoi in casa, face o analiza a ultimei perioade. Se duce direct in bucatarie, in fata usii frigiderului si citeste toate biletelele ... Le da la o parte ce cele mai vechi de o luna iar pe celelalte si le insira in fata ochilor, aranjandu-le cronologic ... Zambeste strengareste. Sunt cateva care intr-adevar lipsesc, dar i-a fost de ajuns lectura cheie de pe post-it-uri ca sa deschida audio player-ul care urma sa redea "Wish you were here..."
Asa ca se aseaza din nou in fara notebook-ului, unde degetele sa iau la intrecere printre butoane :)

..........................................................................................................................

Sare peste tot cuprinsul, pentru ca i-ar fi prea greu sa relateze atatea senzatii sau sau sa descrie toate acele miscari care se completeaza. Paradoxal de complicat si de data asta, cu un zambet surd pe buze, isi mai aduce aminte doar cum palma ei se potrivea intr-a lui, singurul amanunt ce a contat pentru ea.
Cand mai inchide ochii, uneori tresare, de parca ar trai pe viu acele momente, cand tresarea la el in brate.
Acum el e putin mai departe, iar ea putin mai dezamagita.

Si se tot intreaba ... "Acum ce fac ?". El nu-i raspunde, nu cred ca vrea si poate nici nu stie, asa ca-si pune coatele grele pe masa si-si afunda capul in palme, cu un botic de pisicuta trista ...
"Ce ai ?"
"Nimic ? "
"Cum nimic ? Te simt !"

Da ... Ar putea sa-i spuna. Chiar e singura persoana careia ar putea, dar i-a dat de inteles de atatea ori. N-ar trebui sa mai intrebe, ar trebui pur si simplu sa vina sa o ia in brate. Sincer ... Cred ca-l asteapta. Si sincer ...

Se mai uita o data la teancul de biletele. Ii apare o licaire in ochi ... O fi o lacrima, o fi de la o senzatie de fericire ?
Intinde mana spre carnetelul cu post-it-uri, un pix si scrie:
"Mi-e dor de tine..."
Se duce in bucatarie si il lipeste pe usa frigiderului, langa poza cu ei doi.
Se uita la telefon ... E trecut de 11...
I-a promis ca va fi acolo. Se va tine de cuvant !

"Avem timp!"
"N-avem ..."