Dragostea e ca o pereche de pantofi

Prima oară când te-am văzut, erai un pitic. Sincer, chiar semănai cu unul. Alergam pe holurile şcolii în pantaloni evazaţi şi ne cumpăram primul nostru sutien, dar nu împreună; apoi am plecat. Nu a trecut mult timp şi ne-am reîntâlnit, fără să vrem. Cred că trecusem de prima „cumpănă” a vieţii noastre, simţisem deja gustul libertăţii şi era cât se poate de evident că ne manifestam proeminent „independenţa” aceea. Mă uitam la tine în alt mod şi te vedeam altfel din colţul în care stăteai. Eram la o masă distanţă, într-o comunitate în care fiecare copil de 13 – 14 ani şi-a dat testul adolescenţei. Să ştii că acum, după 7 ani, încă se mai practică şi se practica cu siguranţă şi cu 7 ani înaintea noastră sau poate chiar 17.

Aveai nişte picioruşe micuţe, vocea de copil şi ochii speriaţi, dar am ajuns iar în acelaşi loc, de data asta mai aproape ca niciodată. Eu, cu atitudinea mea, ştiu că-mi făceam simţită prezenţa în felul acela zgomotos, caracteristic; individualistă – sincer, te ignoram. Nu ştiu ce credeai tu despre mine, dar cu siguranţă nu erai în grupul „Best friends” în lista de Yahoo şi nici eu în al tău.

Îmi asum riscurile pentru surprinderea ce-aş pute-o regăsi pe faţa ta în momentul în care vei citi aceste rânduri, dar te consideram un caracter slab, chiar dacă vocea ta ieşea în evdenţă. Am început să te observ mai atent, în momentul în care din tine a început să se contureze un caracter de femeie puternică şi ai început să-ţi defineşti mai clar personalitatea. Alunecoasă ca un peşte, poate te-am vazut ca o ameninţare şi am ajuns de aceeaşi parte cu duşmanul, dar astăzi am devenit duşmanii altora şi stăm arogante de aceeaşi parte, zâmbind maliţios.

Fac o mică pauză, timp în care vreau să aduc un omagiu cafelei, ţigărilor şi jocurilor de cărţi (la un moment dat, cineva mă întreba de ce mereu apar aceste două elemente în scrierile mele : „cafeaua” şi „ţigările”, ca un laitmotiv; cred că acum am dat un răspuns – un green button pentru startul unei relaţii) şi fără să mă pierd în prea multe amănunte, nu ştiu exact ce s-a întmplat în viaţa mea de ai ajuns să ai un loc de frunte. Îmi amintesc doar nişte dimineţi reci de iarnă, cand ne încalzeam sub o umbrelă, şi începeau să răsară zâmbete de pe buzele noastre. De atunci şi până acum, am mers pe acelaşi picior, am urcat scări, am triumfat, am sărbătorit, ne-am bucurat, am plâns, am cântat, am râs, am greşit, ne-am iertat, dar am continuat !

.............................................................................................................................

N-ai cum să nu observi unele lucruri, mai ales când în ochi la tine sclipeşte atât de tare o dorinţă. Se zice că eşti heartless, ca şi mine de altfel, dar cine Dumnezeu ştie pulsaţiile inimii tale ? Doctori de viaţă cu diplome desenate în creioane colorate, vin şi îşi dau cu părerea despre cum eşti sau ce faci, dar ei cred că e destul să pui un diagnostic, pe când poate ar trebui să caute o cauză. Ţi-am fost eu Dr.Life şi tu mie şi ştiu că sfatul şi calificările mele contează şi ai încredere în ele, aşa că îţi spun, cu părere de rau, că ai o boală incurabilă ... Te rog să mă ierţi, dar nu se mai poate face nimic, aşa că adună-ţi bucăţile din inima ta împrăştiate pe jos, pune-le într-o cutie şi presară nişte orgoliu peste. Pune cât vrei tu; orgoliu gaseşti destul în poşetă. Sunt sigură că ai adunat o grămadă de-a lungul timpului. Mă întrebi din care să pui ? Amestecă-le ! Pune şi din acela portocaliu şi de origine spaniolă, dar mai ales pune cu iz de mare. Dacă pui unde trebuie, crede-mă, are proprietăţi acide. Acum, închide capacul şi lasă timpul să treacă. Cineva, mai devreme sau mai târziu, va veni curios şî va încerca să-ţi „deschidă” iar inima ...

În timp, emoţiile astea se pietrifică, dacă le ascunzi bine, uiţi de ele şi bine-ar fi s-o faci. Încuie sipetul acela cu cheia, apoi arunc-o ! O iubire care începe din ambiţie şi se termină din orgoliu, n-are sens.

Am să-ţi spun un secret, pe care l-am descoperit de curând şi dacă nu mă crezi acum, ştiu ca mai tarziu ai să o faci. Dragostea e ca o pereche de pantofi. Ştii cum e, mai întâi te indragosteşti de ei la prima vedere. Dacă ai bani, îi cumperi spunând că nu îţi strică o pereche în plus. Daca sunt prea scumpi, te ambiţionezi să îi iei, indiferent de la câte te abţii şi faci economii. Apoi îi încalţi şi începi să-i porţi. Pe cei mai ieftini, deşi sunt comozi, parcă sunt prea comozi totuşi pentru o pereche atat de ieftină; nu-i preţuieşti, îi porţi zi de zi, nu-i îngrijeşti cum se cuvine, fie că nu ai timp pentru ei, fie că nu le dai importanţă, te plictiseşti repede, apoi îi arunci. Pe cei scumpi, în schimb, deşi te rod, te strâng, te chinuie şi mergi incomod în ei, îi păstrezi ani de zile şi până la urmă, dacă e să faci o comparaţie, întelegi că nu meritau atâţia bani.

Ceea ce nu trebuie să uiti e ca iubirea e doar un accesoriu. Contează unde te duc pantofii aceea, nu cum arată sau cât costă ! Picioarele tale îi încalţă, picioarele tale îi conduc, tu i-ai ales !!!

***

Tu ai învaţat să-i preţuieşti pe cei comozi, eu încă îi prefer pe cei care mă chinuie. Poate asta nu se va schimba niciodată, deşi mereu vei fi tu ca exemplu în faţa mea. Dar într-o prietenie, nu asta contează, ci faptul că ştiu că vei fi acolo să-mi aduci plasturi. Apoi eu am să mă încalţ grabită să mergem să construim povestea unei prietenii. Nu-i gasesc un termen de comparaţie pe măsura importanţei, dar îi simţi ecoul la 400 km distanţă şi asta anulează orice argument.

P.S. : Sper să nu-mi schimb niciodată culoarea în tabloul vieţii tale. Eu sunt rozul tau !

From : Honeysuckle Pink

To : Damson Purple