Îmi serbez revenirea pe “Din întâmplări,
din viaţă, din suflet…” cu gânduri ce nu-mi aparţin. Întrucât am decis să fac
un rebranding radical asupra dragului meu blog, care de-a lungul timpului m-a
echilibrat în momentele mele de vulnerabilitate din anii ce încă aparţineau
adolescenţei, prin “scrierile” mele de exteriorizare, mă simt nevoită sa nu
elimin în totalitate această funcţie a lui şi dedic această revenire unei
foarte bune prietene, căreia i-a venit rândul să “vorbească” cu sufletul
deschis :
"Pagini de anxietate
Ce poţi simţi când
simţi că nimic nu mai poate fi simţit? Ce poţi face când crezi că nimic nu mai
poate fi la fel? Ce poţi transmite când singurul impuls e determinat de frică?
Frica de a nu face
ceva greşit, frica de a nu merge singur pe drumul anilor ce trec peste tine, frica
de a nu dezamăgi aşteptări mult strigate fonic sau comportamental, frica de a
deveni ceva ce nu vrei, frica de a spune ceea ce trebuie spus, frica de a
admite ceea ce este deja vizibil sau ... frica de tine?
În faţa unui eşec
oamenii reacţionează în feluri diferite. Ei pot admite sau nega lucruri care
pentru cei din jur sunt deja evidente.
În cazul în care „un
joc pierdut” este acceptat, cuceririle sunt simple. De cele mai multe ori se
face o sinteză metală cu ceea ce a dus lucrurile în acel punct, un fel de
analiză SWOT a situaţiei; se stabilesc punctele cheie, momentele de slăbiciune
şi momentele de graţie, urmând ca într-un final să existe o sinteză clară şi
eventual un plan de „recuperare” a ceea ce se consideră a fi un joc pierdut.
Dar ce se întâmplă
atunci când cel ce pierde este orbit de orgoliu? Ce se întâmplă când această
stupidă stare nu te lasă sa vezi că jocul a fost pierdut chiar cu câteva ture
în urmă? Când uşor, uşor, dintr-un jucător infailibil, te transformi într-unul
alienat de realitate? Când observi tacit faptul că ai tăi coechipieri sunt
îndreptaţi sprea o altă victorie?!
Eu ... În astfel de
momente, de cele mai multe ori îţi înghiţi cuvintele pe care nu mai ştiai că le
ai ... îţi îngropi simţiri despre care uitasei că există ... şi, din păcate,
adopţi atitudini care nu pot fi înţelese, nici măcar de tine.
În acest moment vei
simţi că eşti perfect îndreptăţit să acţionezi aşa, pentru că tu încă nu ştii
sau încă nu ai acceptat faptul că jocul a fost câştigat ... de adversar.
Vei încerca să cauţi
soluţii la „mici impasuri” (în viziunea ta) şi să învinuieşti adversarul pentru
incorectitudie. Vei simţi disperare pentru că nu ştii cum este să pierzi, iar
tot sistemul tău de coping va căuta scuze prin care să justifice „un eşec care
nu ţi se datorează” ... Vei face tot posibilul să nu te ridici de la masă deşi
nu mai ai nici măcar un jeton de jucat şi oricum eşti cu mintea la o masă la
care mizele sunt mult mai mari. Vei simţi că nu te poţi ridica de acolo până nu
se strigă „Victorie!” pentru tine!
Acesta este începutul
celei mai ruşinoase învingeri, când nu vrei să reunţi la ceea ce nu mai ai sau
de fapt nu ai avut nicicând... Când deja te gândeşti la următoarea miză, de la
o altă masă, însă nu vrei să recunoşti că în acea situaţie ai pierdut. Te vor
trece sudori reci, capul îţi va fi mai greu şi vei refuza trataţiile clubului,
pentru că orice tărie ai înghiţi, nu va putea trece de nodul pe care îl vei
simţi în capul pieptului. Odată cu fiecare gând, conştient sau conexat,
pulsaţiile inimii le vei simţi de 10 ori mai puternice şi mai rapide. Cu
fiecare minut care va trece, vei dori să recunoşti faptul că „ai vrea să joci
la altă masă!”
Ce te faci?! Totuşi
nu mai ai jetoane..."
Deşi am fost copleşită
de multitudinea de întrebări rostite aici, trebuie să recunoaştem că fiecare,
la rândul nostru, am avut momete de acest gen. Într-adevăr, în astfel de
situaţii când ai impresia că cerul se prăbuşeşte peste tine, îţi este foarte
greu să priveşti la rece.
Poate cel mai
important lucru şi cel mai simplu răspuns la astfel de enigme e să reîncepi să
te simţi pe tine. Să-ţi dai un refresh, ca unei pagini web, sau să faci un
rebranding, să-ţi dai o altă identitate upgradată şi în ambele cazuri, acţiunile
duc la îmbunătăţirea sau chiar rezolvarea situaţiei.
Frica nu trebuie să fie
un sentiment pe care să-l lăsăm vreodată să ne conducă. Unii ar trebui să ştie
mai bine decât ceilalţi, că atunci când temerile conduc, ne pierdem autoritatea în faţa unor decizii
care ar trebui să ne caracterizeze. Frica şi în unele cazuri chiar fobiile,
trebuie înfruntate şi înfrânte. Frica de tine? ... După umila mea părere, doar
persoanele care nu se cunosc pe ele însele se pot teme de ceea ce sunt.
Eşecurile le analizăm
în raport cu aşteptările noastre. Dar cine poate spune dacă aşteptările au fost
realiste?
În jocurile vieţii
trebuie să aplici regulile cu sânge rece, mai ales cele impuse de tine, care
îţi determină ţie imaginea în societatea aleasă tot de tine. Nici măcar cea mai dulce
pisicuţă nu e îndrăgită de toată lumea, pentru că unii pur şi simplu nu găsesc
nimic atrăgător în aceste fiinţe care ţie îţi plac. Însă, dacă cineva te ia acasă, te strânge
în braţe, te alintă, se îngrijeşte de tine şi îţi arată afecţiune, atunci nu ai
de ce să îţi faci griji, ştii că eşti iubit. Aceştia sunt prietenii tăi,
oamenii dragi, familia, cei pe care îi iubeşti şi te iubesc. Sunt cei cărora le
pasă, sunt cei faţă de care trebuie să te raportezi, iar ei nu te vor judeca
superficial. Însă mereu va exista şi feedback negativ pentru orice, dar asta nu
presupune că stâlpul de raport se află aici.
Victoria va fi mereu
a ta atât timp cât vei şti cine eşti şi încotro te îndrepţi. Oamenii vin şi
pleacă. Puţini sunt cei ce rămân o viaţă. Însă TU, te vei avea mereu pe tine.
TU ai nevoie de un tine care ştie, care vrea şi care poate. Vina, chiar de ar
fi reală, nu te propulsează spre ţelurile tale.
Nu e nici o ruşine să
fii TU. Iar dacă oamenii ar înţelege asta o dată pentru totdeauna, poate
societatea de acum nu ar mai fi la fel de superficială.
Şi dacă stau să mă
gândesc mai bine, dealerul nu rămâne fără jetoane. Casa câştigă mereu, însă
ţine doar de tine din ce unghi te priveşti.
