I am back!

Îmi serbez revenirea pe “Din întâmplări, din viaţă, din suflet…” cu gânduri ce nu-mi aparţin. Întrucât am decis să fac un rebranding radical asupra dragului meu blog, care de-a lungul timpului m-a echilibrat în momentele mele de vulnerabilitate din anii ce încă aparţineau adolescenţei, prin “scrierile” mele de exteriorizare, mă simt nevoită sa nu elimin în totalitate această funcţie a lui şi dedic această revenire unei foarte bune prietene, căreia i-a venit rândul să “vorbească” cu sufletul deschis :

 "Pagini de anxietate

Ce poţi simţi când simţi că nimic nu mai poate fi simţit? Ce poţi face când crezi că nimic nu mai poate fi la fel? Ce poţi transmite când singurul impuls e determinat de frică?

Frica de a nu face ceva greşit, frica de a nu merge singur pe drumul anilor ce trec peste tine, frica de a nu dezamăgi aşteptări mult strigate fonic sau comportamental, frica de a deveni ceva ce nu vrei, frica de a spune ceea ce trebuie spus, frica de a admite ceea ce este deja vizibil sau ... frica de tine?

În faţa unui eşec oamenii reacţionează în feluri diferite. Ei pot admite sau nega lucruri care pentru cei din jur sunt deja evidente.

În cazul în care „un joc pierdut” este acceptat, cuceririle sunt simple. De cele mai multe ori se face o sinteză metală cu ceea ce a dus lucrurile în acel punct, un fel de analiză SWOT a situaţiei; se stabilesc punctele cheie, momentele de slăbiciune şi momentele de graţie, urmând ca într-un final să existe o sinteză clară şi eventual un plan de „recuperare” a ceea ce se consideră a fi un joc pierdut.

Dar ce se întâmplă atunci când cel ce pierde este orbit de orgoliu? Ce se întâmplă când această stupidă stare nu te lasă sa vezi că jocul a fost pierdut chiar cu câteva ture în urmă? Când uşor, uşor, dintr-un jucător infailibil, te transformi într-unul alienat de realitate? Când observi tacit faptul că ai tăi coechipieri sunt îndreptaţi sprea o altă victorie?!

Eu ... În astfel de momente, de cele mai multe ori îţi înghiţi cuvintele pe care nu mai ştiai că le ai ... îţi îngropi simţiri despre care uitasei că există ... şi, din păcate, adopţi atitudini care nu pot fi înţelese, nici măcar de tine.

În acest moment vei simţi că eşti perfect îndreptăţit să acţionezi aşa, pentru că tu încă nu ştii sau încă nu ai acceptat faptul că jocul a fost câştigat ... de adversar.

Vei încerca să cauţi soluţii la „mici impasuri” (în viziunea ta) şi să învinuieşti adversarul pentru incorectitudie. Vei simţi disperare pentru că nu ştii cum este să pierzi, iar tot sistemul tău de coping va căuta scuze prin care să justifice „un eşec care nu ţi se datorează” ... Vei face tot posibilul să nu te ridici de la masă deşi nu mai ai nici măcar un jeton de jucat şi oricum eşti cu mintea la o masă la care mizele sunt mult mai mari. Vei simţi că nu te poţi ridica de acolo până nu se strigă „Victorie!” pentru tine!

Acesta este începutul celei mai ruşinoase învingeri, când nu vrei să reunţi la ceea ce nu mai ai sau de fapt nu ai avut nicicând... Când deja te gândeşti la următoarea miză, de la o altă masă, însă nu vrei să recunoşti că în acea situaţie ai pierdut. Te vor trece sudori reci, capul îţi va fi mai greu şi vei refuza trataţiile clubului, pentru că orice tărie ai înghiţi, nu va putea trece de nodul pe care îl vei simţi în capul pieptului. Odată cu fiecare gând, conştient sau conexat, pulsaţiile inimii le vei simţi de 10 ori mai puternice şi mai rapide. Cu fiecare minut care va trece, vei dori să recunoşti faptul că „ai vrea să joci la altă masă!”

Ce te faci?! Totuşi nu mai ai jetoane..."

Deşi am fost copleşită de multitudinea de întrebări rostite aici, trebuie să recunoaştem că fiecare, la rândul nostru, am avut momete de acest gen. Într-adevăr, în astfel de situaţii când ai impresia că cerul se prăbuşeşte peste tine, îţi este foarte greu să priveşti la rece.

Poate cel mai important lucru şi cel mai simplu răspuns la astfel de enigme e să reîncepi să te simţi pe tine. Să-ţi dai un refresh, ca unei pagini web, sau să faci un rebranding, să-ţi dai o altă identitate upgradată şi în ambele cazuri, acţiunile duc la îmbunătăţirea sau chiar rezolvarea situaţiei.

Frica nu trebuie să fie un sentiment pe care să-l lăsăm vreodată să ne conducă. Unii ar trebui să ştie mai bine decât ceilalţi, că atunci când temerile conduc,  ne pierdem autoritatea în faţa unor decizii care ar trebui să ne caracterizeze. Frica şi în unele cazuri chiar fobiile, trebuie înfruntate şi înfrânte. Frica de tine? ... După umila mea părere, doar persoanele care nu se cunosc pe ele însele se pot teme de ceea ce sunt.

Eşecurile le analizăm în raport cu aşteptările noastre. Dar cine poate spune dacă aşteptările au fost realiste?

În jocurile vieţii trebuie să aplici regulile cu sânge rece, mai ales cele impuse de tine, care îţi determină ţie imaginea în societatea aleasă tot de tine. Nici măcar cea mai dulce pisicuţă nu e îndrăgită de toată lumea, pentru că unii pur şi simplu nu găsesc nimic atrăgător în aceste fiinţe care ţie îţi plac. Însă, dacă cineva te ia acasă, te strânge în braţe, te alintă, se îngrijeşte de tine şi îţi arată afecţiune, atunci nu ai de ce să îţi faci griji, ştii că eşti iubit. Aceştia sunt prietenii tăi, oamenii dragi, familia, cei pe care îi iubeşti şi te iubesc. Sunt cei cărora le pasă, sunt cei faţă de care trebuie să te raportezi, iar ei nu te vor judeca superficial. Însă mereu va exista şi feedback negativ pentru orice, dar asta nu presupune că stâlpul de raport se află aici.

Victoria va fi mereu a ta atât timp cât vei şti cine eşti şi încotro te îndrepţi. Oamenii vin şi pleacă. Puţini sunt cei ce rămân o viaţă. Însă TU, te vei avea mereu pe tine. TU ai nevoie de un tine care ştie, care vrea şi care poate. Vina, chiar de ar fi reală, nu te propulsează spre ţelurile tale.

Nu e nici o ruşine să fii TU. Iar dacă oamenii ar înţelege asta o dată pentru totdeauna, poate societatea de acum nu ar mai fi la fel de superficială.

Şi dacă stau să mă gândesc mai bine, dealerul nu rămâne fără jetoane. Casa câştigă mereu, însă ţine doar de tine din ce unghi te priveşti.