De ce „Crăciun pentru 10 zâmbete”

  

    Mi-am cântărit fericirea într-o zi. Era destul de grea şi ... cred că era şi destul de scumpă. Am cunoscut şi alţi oameni fericiţi; unii mai mult, alţii mai puţin, dar fiecare cu scara lui de fericire, chiar dacă, paradoxal, cei mai puţin mulţumiţi erau cei care aveau mai mult şi invers. Atunci am înţeles ce e autodepăşirea de sine, atunci am înţeles că dacă reuşesc să mă folosesc de acestă capacitate a mea, voi fi un om şi mai fericit de atât, mai mulţmit, mai satisfăcut de sine însuşi.

    Am tot căutat metode pentru a urca la un nivel superior de bunăstare sufletească, însă n-am reuşit să adun decât vreo două-trei firmituri din acţiunile mele egoiste.

    Apoi am întalnit familia V. ...

    ***

    Am intrat în curtea lor într-o dimineaţă de decembrie, ce plutea într-un frig tăios, dar era soare. În tocul uşii aştepta doamna V., pe jumătate bucuroasă, pe jumătate cu sfiiciune, că are oaspeţi „mari” la casa ei. Mă invită să intru, aşa că trec pragul şi dau într-un holişor strâmt. Era linişte şi era la fel de frig ca şi afară. Mă îndeamnă să fac la stânga şi pătrund într-o altă odaie. Un recamier din frurnir ce s-a ivit exact în faţa ochilor mei, mi-a adus aminte de bunica mea, într-un colţ era aşezat un dulap care părea foarte trist pentru ca avea o uşă desprinsă din bălămăli. Întorc capul în cealaltă parte şi mai văd o masă şi o sobă de teracotă vişinie care părea a fi rece după temperatua din cameră.

    La îndemnul ei apăs clanţa uşii albe din partea opusă a camerei, după ce ciocănesc de două ori. Deschid încet şi parcă timid, fac jumătate de pas şi-mi fac curaj să ridic privirea ... Opt perechi de ochi mă priveau atent, fără să scoată vreun sunet, tăcuţi şi pătrunzători, curioşi şi sătui de aşteptare. Preţ de câteva secunde am rămas aşa fără să se producă nici un schimb de replici. Îi vedeam pe toţi cum stau aşezaţi pe marginea unui pat, mărunţei şi sfiiţi, şi citeam în ochii lor o speranţă că poate aici şi acum, vine cineva să le întindă o mână caldă, care să-i mângâie, care să-i ajute.

    Pentru o fracţiune de secundă am tras cu ochiul la doamna V. a cărei privire îi cuprindea pe toţi cei opt copii deodată. Ochii ei erau râdeau în acel moment, chiar dacă ridurile şi trăsăturile feţei dovedeau că de fapt lucrurile nu erau aşa de roz în familia aceea. Mi-am dat seama că de-acolo vine toată puterea ei, toată energia aceea pozitivă, calmul şi răbdarea, de-acolo din inimă, din dragoste pentru copiii ei, o dragoste care nu cunoaşte limite, nu înţelege sensul cuvântului greutăţi, o dragoste care nu se împarte la opt, ci se înmulţeste cu opt.

    Se apropie de pat şi începe să mi-i prezinte:

    Tudorel, cel mai mare, are 18 ani şi e în clasa a XII-a. Ana Maria, e singura fată. Are 17 ani şi e şi ea la liceu. M-a uimit frumuseţea ei naturală şi instinctul ei protector. Îl ţinea de mână pe fratele ei mai mic, Emanuel,  care are 10 ani şi e în clasa a IV-a. Constantin are 15 ani şi e mai grijului ca o mamă. Merge la şcoală, iar cât timp stă acasă şi-a luat singur responsabilitatea de a avea grijă de mezinul familiei, Nectărel (Nectarie), care are doar 7 anişori.Când mi l-a prezentat pe cel mai mic dintre copii, am simţit un tremur în vocea ei şi o durere în piept ce sfâşia sălbatic.

    Face o mică pauză apoi începe să-mi povestească despre Nectărel, care deşi are 7 ani, arată de 3. El nu poate să vorbească, nu poate să mănânce sau să se îmbrace singur, nici măcar nu poate să meargă. Când a fost dat să se nască, a apărut o complicaţie şi doctorii l-au tras cu forcepsul afară. Din neglijenţă sau poate din nepricepere sau din orice alt motiv care oricum nu mai contează acum, fătul Nectarie a fost strâns prea tare şi astfel, o parte vitală din creierul lui a fost lezată, fapt care l-a nenorocit pe viaţă. Mama lui mi-a spus că are şapte diagnostice puse. Ochii începuseră să i se umezească şi n-a mai putut continua. Vroia să pară o femeie tare. Am abandonat şi eu subiectul. Mă uitam la copilaş. Îl ţinea în braţe fratele lui mai mare, ca pe un  bebeluş. Se uita şi el la mine cu aceeaşi privire cu care m-au întâmpinat fraţii lui. Mă întrebam dacă înţelege la fel ca ei sau dacă întelege doar faptul că ei îl iubesc aşa cum e, că e fratele lor şi că lucrurile astea nu se vor schimba niciodată ...

    Dar cum motivele ei de bucurie nu se opresc aici mi-i prezintă şi pe Andrei, care deşi are numai 14 ani merge deja la liceu, şi pe Valentin, de 11 ani, care părea să fie cel mai curajos membru al familiei. El părea să se fi acomodat deja cu prezenţa invitaţilor în casă şi avea tendinţa să-şi manifeste bucuria. Şirul e încheiat de departe de cel mai activ dintre fraţi, Gabriel, de 9 ani. Nouă ani, am întrebat ? Da, îmi răspunse mama, dar mie îmi păruse că e mai mic; încă gângurea şi nu prea era chip să-l ţii liniştit. Atunci mi-a mărturisit ca Gabriel are autism. M-am întristat. Nu puteam să-mi imaginez de unde găseşte o mamă atâtă iubire şi răbdare, de unde poate să le ofere atâtă căldură şi grijă, de unde mai răsare speranţă pentru ea şi de unde atâtă putere ?

    Mi-a spus doar, rostind din adâncul sufletului :

    „Ei sunt toată bucuria mea. Ei sunt bandajul durerilor mele. Oricât de greu ar fi, mă uit la ei şi găsesc tot ce-mi trebuie ca să-i cresc, să-i fac oameni. I-am dat pe toţi la scoală. I-am trimis pe fiecare pe câte o meserie. Am zis că-i cel mai bine aşa, că atunci când or să crească, o să le fie mai uşor să se-ajute între ei. Când o fi vorba să-şi contruiască câte-o casă, când şi-or face o familie, unul să vină cu un ciocan să bată un cui, altul să pună o priză şi altul o cărămidă la temelie. Aşa i-am învăţat să fie, să se iubească şi să se ajute. Le-am explicat că doar aşa or să reuşească şi să nu se bizuie decât pe forţele lor. Noi nu cerşim milă. Atât cât putem, facem. Atât cât ne ţine Dumnezeu în viaţă, muncim. Cel De Sus vede; ştim că e cineva mare care are grijă de noi.”

    La un moment dat s-a oprit, căci în colţul ochiului îi scăpa o lacrimă.

    Am ascultat cu sufletul la gură povestea femeii. Mi se făcuse pielea de găină şi din colţul în care mă aflam nu puteam să mă mai mişc. M-a lăsat fără cuvinte declaraţia de dragoste a femeii faţă de copii ei. Să fi fost şi tu acolo, ai fi asimilat intensitatea mesajului ei, dar aici nu pot să redau în cuvinte tremurul vocii, al mâinilor, tonalitatea glasului sau luciul ochilor şi legătura emoţională dintre membrii familiei, care era aproape palpabilă.

    Îmi revin la un moment dat şi întreb, mai mult cu jumătate de gură, de frica unui răspuns care ar face situaţia şi mai delicată, unde e tatăl ? Domnul V. era plecat prin sat. Munceşte cu ziua. Uneori, când ajunge târziu în seară acasă, aduce 2 kilograme de lapte. Mama îl fierbe şi coace nişte turte. Împarte la toţi şi se aşează în jurul focului. Stau toţi grămadă şi-şi ţin de cald la suflet. Atunci am înţeles că de fapt, în cămin la ei, nu-i frig deloc, chiar dacă soba e de cele mai multe ori rece.

    Am mai stat puţin cu ei, am vorbit şi cu copiii. Am văzut mult bun simţ, am văzut că sunt educaţi, evlavioşi, am văzut că ştiu să aprecieze ce le e dat. În ei nu era loc de lăcomie, nu era invidie pentru alţii care au mai mult. Am realizat atunci, că ei sunt mai fericiţi ca mine sau ca tine, chiar dacă masa lor e mai goală. Îmi plăcea să stau acolo la poveşti. Era o atmosferă tare plăcută. Doamna V. mi-a povestit mai multe, dar cum să înşiri aici pe foaie cuvintele acelea mai mult şoptite. Mi-au rămas acolo, gravate în suflet, cum şi ţie ţi-ar fi rămas de altfel.

    M-am uitat la ceas. Era deja târziu şi parcă-mi părea rău că mai aveam şi alte lucruri în agendă pentru acea zi. M-am ridicat, le-am mulţmit şi le-am promis că mă întorc. I-am rugat să-mi dea scrisorile pentru Moş Crăciun. Atunci, cei mai mici, curioşi, au întrebat-o pe mama lor ce fac eu cu scrisorile pentru Moşu’. Din pragul uşii m-am întors şi le-am spus ştrengăreşte :

    „Eu sunt un spiriduş de-al lui Moş Craciun !”

    ***

    Atunci şi acolo am găsit poarta şi metoda spre un nivel superior al bunăstării sufleteşti. Atunci şi acolo am învăţat cât de preţios e sentimentul pe care-l ai când ajuţi pe cineva. Atunci şi acolo, greutatea şi valoarea fericirii personale, începeau să devină de nepreţuit.

    Spiriduşii lui Moş Crăciun sunt studenţii din anul III de la Marketing, FEAA. Împreună sunt o echipă unită care are un singur obiectiv :

    SĂ FACĂ O FAMILIE FERICITĂ ŞI SĂ LE ORGANIZEZE UN CRĂCIUN CU CÂT MAI MULTE DORINŢE ÎMPLINITE

    Aşa a luat naştere „CRĂCIUN PENTRU 10 ZÂMBETE”, un eveniment de tip licitaţie cu scop caritabil. Un eveniment al cărui mecanism funcţionează pe resurse emoţionale. Un eveniment pentru care nici un obstacol nu e prea mare pentru a realiza obectivul.

    „Crăciun pentru 10 zâmbete” e un eveniment la care poţi participa şi tu. Noi, Spiriduşii lui Moş Crăciun de la Marketing, îţi dăm ocazia să faci o faptă bună de sărbători. Ajută-ne !

    Imaginează-ţi doar cum te-ai simţi când în seara de Ajun, când eşti acasă, alături de cei dragi ţie, ai un motiv în plus să te bucuri, să te ştii mai liniştit şi mai mulţumit de tine, să crezi că meriţi cu un zâmbet în plus cadourile ce te vor aştepta sub brad ?

    Deschide-ţi sufletul pe 19 decembrie şi vino la licitaţia în scop caritabil. Contribuie la bunăstarea ta sufletească şi întinde o mână de ajutor familei V. În sfânta noapte de Crăciun, vei avea un gând bun în plus orientat spre tine. Ei au nevoie de tine şi ei te pot învăţa să fii puţin mai fericit.

ÎMPARTE !

DĂRUIEŞTE !

AJUTĂ !

SPRIJINĂ !

REDĂ UN ZÂMBET !

BUCURĂ-TE PE TINE !

    Spune DA ! Spiriduşilor lui Moş Crăciun şi vino să complotezi cu noi ! Te aşteptăm la eveniment !

Spiriduşii lui Moş Crăciun,

Marketing III, FEAA,

decembrie 2011

Tranzacţie de sentimente

    Azi m-am trezit în starea în care sunt în stare să mai scriu ceva. Nu ştiu dacă e vorba de inspiraţia de seară sau o fi inspiraţia din dimineaţa asta (:-/), dar constat că s-a împlinit un an de când, din când în când, înşir cuvinte în spaţiul virtual.

    Astăzi, n-am să fac decât să-ncerc să descriu dragostea în cuvinte, atât cât pot, căci de prea multe ori ţi-am povestit din dezamăgiri, iubiri platonice sau episoade cu aromă de toamnă, şi, între timp, am aplicat şi eu ecuaţia fericirii asupra propriei persoane. Sper să nu te văd mirat dac-am să-ţi mărturisesc că formula nu conţine decât multe emoţii, realizări, persoane dragi, moralitate, sinceritate, caldură, empatie, zâmbete. Mai e şi „aici, acum!”, când faci ce simţi, cum simţi, iar răutatea, orgoliile, trufia, ranchiuna sau invidia, n-au găzduire aici. E echilibrul perfect între tine şi ceilalţi.

....................................................................................................................

    Am găsit puţin timp, într-un alt spaţiu, am schimbat culoarea canapelei, pe care acum o împart cu un prieten nou şi am un planner. În rest, totul e aproape identic, amplificat de timp. Fac repede o recapitulare în minte şi în contabilitatea mea îmi apare foarte clar că ţi-am vorbit mult despre dragoste, relaţii şi prieteni, iar când am tras linie, am observat că am ieşit în profit; aşadar îmi păstrez acelaşi obiect de activitate şi cu ocazia acestui post, lansez un produs nou : dragostea privită din alt unghi.

    Încep cu o pauză de câteva secunde, pe care n-am cum s-o reprezint aici, dar te rog imaginează-ţi un chip uşor rupt de realitate, pe care se aşterne un zâmbet, răsărit din mijlocul inimii, care nu conteneşte să apară la intervale dese de timp. Ca să te fac să întelegi mai bine cum stau lucrurile cu acest produs, îţi explic că la început ai să te laşi greu convins de calitatea acestuia, pentru că probabil ai să spui că-i vorba doar de un alt sample, iar tu client pretenţios şi învăţat, nu te laşi uşor păcălit. Ce-i drept, unele campanii promoţionale pentru pasiuni de moment, îţi mai iau ochii câteodată şi investeşti mai mult decât trebuie, dar să nu uităm că aici nu vorbim de produse de bază, ci de bunuri de lux. Şi cum îţi spuneam ... La un moment dat vei realiza că într-adevar se merită să-l cumperi şi constaţi că ai făcut o investiţie bună.

    Sper că esti unul din cazurile fericite care alege o dragoste pura 100%, fiindcă nu ştiu dacă ai aflat, dar pe piaţa sentimentelor, din ce în ce mai puţini producători comercializează iubirea în starea ei naturală. Doar ca să aibă un rulaj mai mare, o dau la preţ mai mic şi scot din ea multe elemente, cum ar fi: respectul, compromisul în dragoste, devotamentul faţă de celălalt, bunul simţ, tandreţea, romantismul, înţelegerea. În schimb adaugă ingrediente artificiale şi ieftine. Spre exemplu : orgoliul, competiţia, minciuna, egoismul. Aşa că, uită-te bine ce scrie pe etichetă înainte să investeşti !

  

***

  

    Pune acest produs pe lista ta de cumpărături (valori) şi îţi promit că ai să fii mai fericit, pentru că ...

   Dragostea, e singurul lucru existent în lumea asta, din care indiferent cât de mult ai consuma, nu ajungi niciodată la saţietate. Dragostea, are întotdeauna aroma ta preferată. Dragostea e acel lucru, care îţi transformă locul preferat în spaţiul dintre mâinile şi trupul iubitului/iubitei. Dragostea, e de la pământ până puţin mai sus de cer. Dragostea, e atunci când l-ai/ai aştepta/-o aştepta 3 ore în ploaie fără umbrelă. Dragostea, e atunci când, indiferent de câte grade sunt cu minus afară, ţie tot îţi e cald. Şi în dragoste, „n-ai nici un motiv să nu faci ce-ţi dictează inima” (Steve Jobs), pentru c-aici toate ţi-s permise, căci ea-i de fapt un joc al cărui reguli le scrieţi în doi ...

    La urma urmei, dragostea nu e decât o tranzacţie de sentimente pentru care nu ceri nimic la schimb, dar din care câştigi mai mult decât valorile din depozitele băncilor elveţiene.

..........................................................................................................

P.S. : One Year Blog Anniversary şi 10000 de vizualizări (Să-l cresc mare!)

P.P.S. : One Year Blog Anniversary şi-atâtea alte motive ...

Prima dată am să dedic acest post bunei mele prietene, Andreea, a cărei zi de naştere este astăzi. La mulţi ani, fetiţă ! Fă totul pentru fericirea ta şi bucură-te de viaţa asta frumoasă. Şi chiar dacă ne e dor la una de cealaltă şi esti la vreo 2000 de km depărtare, distanţa dintre mine şi tine, ca prietene, e foarte mică. Te pup dulce !

***

Şi pentru că tot sărbatorim, îi mai spun încă o dată „La mulţi ani!” lui Alex, dar sar peste urările de rigoare pentru că am avut onoarea să i le transmit deja.

***

Pentru a nu ştiu câta oară, deşi poate pentru prima dată atât de oficial, dedic această postare persoanei care mă inspiră ... cea care mă face să am idei frumoase şi ganduri bune, cea care mă face să lupt, să vreau mai mult, cea care mă face să plang şi cea care mă face să rad, cea care mă face să mă simt şi copil şi mamă, cea care mă ţine atât de perfect în braţe, cea care stă de-atâta timp în mintea mea şi nu plăteşte chirie, cea la care ţin din tot sufletul, cea care mă lasă să o privesc minute în şir atunci când doarme, cea care va rămâne mereu în mintea şi inima mea, cea care m-a învăţat ce e acela respect, cea pe care o iubesc ... Îţi mulţumesc !

***

Şi cum nu puteam să nu trec astăzi şi prin vechile postări şi comentarii, printre toate motivele de bucurie, am găsit şi unul mai puţin vesel. De fapt, e un motiv lipsă ... Din păcate, criticul meu favorit şi-a încetat de ceva timp activitatea pentru mine, dar recitind vechile lui recenzii, mi-am amintit că atât timp cât a lucrat pentru mine, a făcut-o cu devotament. Aşa că mă întreb acum de ce a demisionat când făcea o treabă atât de bună ? Mi-ar plăcea, ca măcar din obişnuinţa avută în trecut sau poate chiar din plăcere (pentru că sunt sigură că încă îmi urmăreşti activitatea şi nu cred că te-am dezamăgit la capitolul ăsta), dar mai ales de dragul amintirilor frumoase, să mai treci (poate) o ultimă dată pe aici, să mă încânţi o impresie sinceră, în figuri de stil personalizate, cu substraturi în comunicare aşa cum ne plăcea, pentru că am certitudinea că nu ţi-ai dezinstalat dicţionarul în baza căruia obişnuiam să ne întelegem.

Dragostea e ca o pereche de pantofi

Prima oară când te-am văzut, erai un pitic. Sincer, chiar semănai cu unul. Alergam pe holurile şcolii în pantaloni evazaţi şi ne cumpăram primul nostru sutien, dar nu împreună; apoi am plecat. Nu a trecut mult timp şi ne-am reîntâlnit, fără să vrem. Cred că trecusem de prima „cumpănă” a vieţii noastre, simţisem deja gustul libertăţii şi era cât se poate de evident că ne manifestam proeminent „independenţa” aceea. Mă uitam la tine în alt mod şi te vedeam altfel din colţul în care stăteai. Eram la o masă distanţă, într-o comunitate în care fiecare copil de 13 – 14 ani şi-a dat testul adolescenţei. Să ştii că acum, după 7 ani, încă se mai practică şi se practica cu siguranţă şi cu 7 ani înaintea noastră sau poate chiar 17.

Aveai nişte picioruşe micuţe, vocea de copil şi ochii speriaţi, dar am ajuns iar în acelaşi loc, de data asta mai aproape ca niciodată. Eu, cu atitudinea mea, ştiu că-mi făceam simţită prezenţa în felul acela zgomotos, caracteristic; individualistă – sincer, te ignoram. Nu ştiu ce credeai tu despre mine, dar cu siguranţă nu erai în grupul „Best friends” în lista de Yahoo şi nici eu în al tău.

Îmi asum riscurile pentru surprinderea ce-aş pute-o regăsi pe faţa ta în momentul în care vei citi aceste rânduri, dar te consideram un caracter slab, chiar dacă vocea ta ieşea în evdenţă. Am început să te observ mai atent, în momentul în care din tine a început să se contureze un caracter de femeie puternică şi ai început să-ţi defineşti mai clar personalitatea. Alunecoasă ca un peşte, poate te-am vazut ca o ameninţare şi am ajuns de aceeaşi parte cu duşmanul, dar astăzi am devenit duşmanii altora şi stăm arogante de aceeaşi parte, zâmbind maliţios.

Fac o mică pauză, timp în care vreau să aduc un omagiu cafelei, ţigărilor şi jocurilor de cărţi (la un moment dat, cineva mă întreba de ce mereu apar aceste două elemente în scrierile mele : „cafeaua” şi „ţigările”, ca un laitmotiv; cred că acum am dat un răspuns – un green button pentru startul unei relaţii) şi fără să mă pierd în prea multe amănunte, nu ştiu exact ce s-a întmplat în viaţa mea de ai ajuns să ai un loc de frunte. Îmi amintesc doar nişte dimineţi reci de iarnă, cand ne încalzeam sub o umbrelă, şi începeau să răsară zâmbete de pe buzele noastre. De atunci şi până acum, am mers pe acelaşi picior, am urcat scări, am triumfat, am sărbătorit, ne-am bucurat, am plâns, am cântat, am râs, am greşit, ne-am iertat, dar am continuat !

.............................................................................................................................

N-ai cum să nu observi unele lucruri, mai ales când în ochi la tine sclipeşte atât de tare o dorinţă. Se zice că eşti heartless, ca şi mine de altfel, dar cine Dumnezeu ştie pulsaţiile inimii tale ? Doctori de viaţă cu diplome desenate în creioane colorate, vin şi îşi dau cu părerea despre cum eşti sau ce faci, dar ei cred că e destul să pui un diagnostic, pe când poate ar trebui să caute o cauză. Ţi-am fost eu Dr.Life şi tu mie şi ştiu că sfatul şi calificările mele contează şi ai încredere în ele, aşa că îţi spun, cu părere de rau, că ai o boală incurabilă ... Te rog să mă ierţi, dar nu se mai poate face nimic, aşa că adună-ţi bucăţile din inima ta împrăştiate pe jos, pune-le într-o cutie şi presară nişte orgoliu peste. Pune cât vrei tu; orgoliu gaseşti destul în poşetă. Sunt sigură că ai adunat o grămadă de-a lungul timpului. Mă întrebi din care să pui ? Amestecă-le ! Pune şi din acela portocaliu şi de origine spaniolă, dar mai ales pune cu iz de mare. Dacă pui unde trebuie, crede-mă, are proprietăţi acide. Acum, închide capacul şi lasă timpul să treacă. Cineva, mai devreme sau mai târziu, va veni curios şî va încerca să-ţi „deschidă” iar inima ...

În timp, emoţiile astea se pietrifică, dacă le ascunzi bine, uiţi de ele şi bine-ar fi s-o faci. Încuie sipetul acela cu cheia, apoi arunc-o ! O iubire care începe din ambiţie şi se termină din orgoliu, n-are sens.

Am să-ţi spun un secret, pe care l-am descoperit de curând şi dacă nu mă crezi acum, ştiu ca mai tarziu ai să o faci. Dragostea e ca o pereche de pantofi. Ştii cum e, mai întâi te indragosteşti de ei la prima vedere. Dacă ai bani, îi cumperi spunând că nu îţi strică o pereche în plus. Daca sunt prea scumpi, te ambiţionezi să îi iei, indiferent de la câte te abţii şi faci economii. Apoi îi încalţi şi începi să-i porţi. Pe cei mai ieftini, deşi sunt comozi, parcă sunt prea comozi totuşi pentru o pereche atat de ieftină; nu-i preţuieşti, îi porţi zi de zi, nu-i îngrijeşti cum se cuvine, fie că nu ai timp pentru ei, fie că nu le dai importanţă, te plictiseşti repede, apoi îi arunci. Pe cei scumpi, în schimb, deşi te rod, te strâng, te chinuie şi mergi incomod în ei, îi păstrezi ani de zile şi până la urmă, dacă e să faci o comparaţie, întelegi că nu meritau atâţia bani.

Ceea ce nu trebuie să uiti e ca iubirea e doar un accesoriu. Contează unde te duc pantofii aceea, nu cum arată sau cât costă ! Picioarele tale îi încalţă, picioarele tale îi conduc, tu i-ai ales !!!

***

Tu ai învaţat să-i preţuieşti pe cei comozi, eu încă îi prefer pe cei care mă chinuie. Poate asta nu se va schimba niciodată, deşi mereu vei fi tu ca exemplu în faţa mea. Dar într-o prietenie, nu asta contează, ci faptul că ştiu că vei fi acolo să-mi aduci plasturi. Apoi eu am să mă încalţ grabită să mergem să construim povestea unei prietenii. Nu-i gasesc un termen de comparaţie pe măsura importanţei, dar îi simţi ecoul la 400 km distanţă şi asta anulează orice argument.

P.S. : Sper să nu-mi schimb niciodată culoarea în tabloul vieţii tale. Eu sunt rozul tau !

From : Honeysuckle Pink

To : Damson Purple

Să nu uiţi !

Nu găsesc răspuns la tristeţea asta şi nu mai rămân prea multe de spus ...

Am învaţat o lecţie ! Una despre care nu ai ce să vorbeşti ... Una care sună ca ecoul unui obiect metalic scăpat din mâini într-o ... peşteră ... sau oriunde altundeva unde se produce un ecou tăios.

Cu genunchii strânşi bine la piept, cu braţele împreunate peste ei, cu pleoapele care cad greu peste ochi, târziu după miezul nopţii, îmi pun întrebări şi e pentru prima dată când nu ştiu să dau răspunsul. Nici măcar nu pot sa inventez ceva ...

Parcă au trecut 3 zile de dimineaţă. Într-un final, lumina lunii linişteşte trupurile istovite, rămânând doar gândurile ce continuă să alerge prin minte. Obişnuiam să cred că pot să pun orice întrebare fără să-mi fie frică. Dar ... am aflat că există şi întrebări fără răspuns, pentru care cuvintele sunt de prisos, pentru care orice încercare de a afla ceva este eşuată, pentru care răspunsul este de fapt o linişte surdă, atât de puternică încât te tulbură.

Cred că tot ce-ţi mai rămâne, sunt amintiri înfipte-n inimă, clişee în care tu râdeai alături de el, frânturi de senzaţii care acum devin atât de vii şi aceeaşi voce caldă care-ţi va pluti mereu în minte. Mă uit la tine, la ochii aceia verzi ... m-a paralizat privirea ta. Aş vrea să vin la tine şi să te strang tare în braţe, să ştii că te iubesc şi să ştii că îmi pasă.

Acum poate dormi. Sau poate visezi ?

M-aş apropia de tine, să te sărut pe frunte, în semn de afecţiune, însă din colţul în care stau eu acum, orice gest mi se pare prea puţin intens. Mi-e atât de ciudă că sunt atât de proastă !

E prea linişte, dar îmi fac loc printre rânduri să îţi mulţumesc că m-ai învăţat cateva lucruri foarte importante.

Într-o noapte, într-un scrânciob, într-un parc :

- Asta e o lecţie pentru noi ...

- ...

- Acum ştim ce e cu adevărat important ...

- ...

- Acum ştiu ca o să trecem peste !

- ...

.........................................................................................................

 

Au trecut vremurile în care ea pleca grăbită din casă, lăsând paharul de vin, aproape gol, în hol, cu urme de ruj pe el. Acum nu o  mai grăbeşte nimic, fiindcă nimic din ceea ce a cunoscut până acum nu mai e la fel de important ...

.........................................................................................................

După toate astea, am câteva rugăminți  la tine ... 

Te rog să nu uiţi sa mergi mai departe ! Te rog să nu uiţi de visele tale ! Te rog să nu uiţi că ai atâţia oameni în jur care te iubesc ! Te rog să nu uiți că alții au nevoie de tine ! Te rog să nu uiți să fii tare asa cum te știu ! Te rog sa nu uiți că şi mie îmi pasă şi că vreau să fii bine ! Te rog să nu uiți de tine !

Nu am destul curaj să îţi vorbesc în faţă, dar te rog să-ți mai aminteşti ce ţi-am jurat mai de mult ...

Îţi mulțumesc pentru lecţia asta de viaţă ... Orice ar fi, voi fi mereu lângă tine. Te iubesc mult ...

6 iunie 2011, 02:30 AM

Lumini si umbre

Ai ochii negri, mincinoşi şi răi
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi.

Când vreau să plec, mă ţii în loc cu un cuvânt
Aşa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile-şi adună,
Dar rădăcina-i leagă de pămînt.

De azi încolo n-am să-l mai iubesc...
Dar când îi văd privirile păgâne
Şi zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc - de mâine.

Pe zi ce trece-ţi semăn tot mai mult;
Aşa izvorul ce se-aruncă-n baltă,
Se-nvăluie cu mâlul laolaltă
Şi-n loc să-i spele apele verzui, 
îşi tulbură izvorul apa lui.

Mă iscodeşti ca pasărea de pradă,
Mă urmăreşti cu ochii reci şi răi,
Dar uiţi că dacă-s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de paşii tăi.

Mi-e faţa împietrită ca o mască
Şi-n ochi lumina-i gata să se stângă
Chiar diamantului ca să sclipească
Îi trebuie o rază s-o răsfrângă.

Iubirea ta nu creşte şi nu moare,
Ci totdeauna-i rece şi egală
E ca o floare artificială
Pe-o pajişte cu maci arzând în soare.

Când voi pleca, mă vei uita uşor
Şi ştiu că nici nu s-ar putea altfel:
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.

Am vrut în ciuda zâmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Şi am plecat să nu mă mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îţi umblu-n cale.

Ce demon oare mi te-a scos în drum?!
De-ar vrea viaţa azi să mă dezlege
Şi raiul ei să mi-l ofere-acum
Tot iadul nostru dulce l-aş alege.

Azi mi-a venit cu ochii calzi şi buni
Şi nu l-am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o-ntrebi de-i înflorită pentru tine.

Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă;
Încremenit în capul scării
Cu zâmbetul uitat în colţul gurii
Şi-n ochi, tăişul crud al nepăsării.

Eşti rău. Dar când aud c-o spune altul
Mă uit în jos şi strâng din pumni şi tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert şi să te-mpac.

Eu am să plec cu sufletu-mpăcat
Că nu las nimănuia moştenire
Un suflet greu de ură şi iubire
Bănuitor şi trist şi-nfrigurat.

M-am resemnat; atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Şi-aştept răspunsuri care n-or să vie
La întrebări pe care nu le-am pus.

Sertar cu amintiri

Sâmbătă seara. Seară de sfârșit de primăvară. Seară călduroasă. Seară lungă. E seară de amintiri ...

Jos pe covor, pe două perne, stă întinsă și vorbește, uitându-se în gol. G. o ascultă. Uneori râde, uneori îi dă de gândit, uneori îi răspunde, alteori o ceartă, dar de fiecare dată o înțelege.

Vorbea despre iubire.

Iubirile vin şi pleacă, dar deseori te fac să te opreşti în loc, învârtindu-te într-un punct fix, până ameteşti. Atunci uiţi de tot şi-ţi răsunună doar o voce groasă în minte, iar în cap ţi se derulează secvenţe din filmul în care el te ţinea în braţe.

Şi-atâtea iubiri ce-au fost ... Unele oarbe, altele raţionale ... unele din dorinţă, altele din nepăsare ... Altele vechi de când erai copil, dar mai sunt şi noi (sau reaprinse) ... Tot iubiri sunt. Toate-ncep şi se termină ... cu sau fără zâmbetul pe buze, cu sau fără poze păstrate. Ele au fost acolo şi-or rămâne mereu.

Iubirile astea, spunea ea, făcându-şi prin minte un rezumat, sunt ca focul şi trăiesc cât ţine flacăra.

Prin ochii ei, pierduţi pe pereţi, vedeai cum i se derulează în minte toate episoadele, în care a fost îndrăgostită, în care redevenea din nou ea sau ... rămânea dezamăgită ...

Şi-ncepe să-i spună, cum au fost iubirile ei, pasiunile ei. Electrocardiograma inimii, scoasă de la arhivă, ce-i drept, a suferit destule şocuri. Dar i-i puternică şi-i sinceră. Nu-şi făcea griji că n-o să-şi revină. Plânge şi se vindecă, dar merge mai departe.

Şi-ncepe să-i povestească, pe un ton neutru, cum că odată, a fost o pasiune care s-a aprins repede, cu o flacără mare, dar tot aşa s-a şi stins ... A mai fost una care a pornit doar de la o scânteie, iar el a turnat gaz pe foc, apoi apă, rece ca gheaţa !

Despre alta spunea c-a fost doar flacăra de la o brichetă cu electroşoc sau o confuzie cu lumina de la bec (oricum, cineva tot a apăsat pe întrerupător, ca să se vadă mai bine).

Aici s-a oprit pentru câteva secunde. Nu mai avea nimic de spus ? Sau ceea ce urma ...  ăăă ? Dar, continuă ferm să-i spună cum într-un foc a suflat mult ca să-l aprindă, dar au suflat pe rând. Într-un final a ars ... mocnit ... După o altă pauză, trage totuşi o concluzie: „Cred că totuşi, ăsta a fost un incendiu creat intenţionat ca să ardă o pădure întreagă ...”

Rămâne aşa, cu ochii în jos, şi culege scamele de pe covor.  G. se gândea întrebătoare cum de a terminat aşa, fără să ... Dar n-apucă să-şi finalizeze gândurile că ea, ridică o privire senină şi-i spune, ca atunci când Arhimede a rostit Evrika! : „Mai e o iubire ... E una ca Flacăra Olimpică. Niciodată nu se stinge, iar o dată la patru ani se aprinde iar si iar ...”. Apoi a tăcut.

Ştia si G. de toate astea. Ştia şi de pasiunile ei, pe care mai apoi le-a mentionat. Un foc salvator, într-un felinar care i-a luminat calea, la care n-a putut ajunge, dar care a fript-o destul de tare la degete, încercând să-l atingă. Un foc interzis, care atunci când a venit, n-a mai încălzit-o cu nimic, că-i era deja bine ...

...................................................................................................

Ah ... Iubiri ... Ce ne-am face fără ele ?

Că țin două luni sau că durează ani ... A fost la un moment dat, în viața ta, cineva care ... Așa cum a fost, așa a trecut, a rămas în sertarul tău cu amintiri. Și din când în când mai scoți o poză, te uiți la ea și ... numai tu știi ... Sunt amintiri ale sufletului tău. Sunt cele care au făcut din tine un om mai puternic acum ! Sunt dezamăgiri care te-au împins în față ! Sunt bucurii care ți-au dat curaj în viață !

P.S. : Pentru Momentul : 29 mai 2010 - Viața nu-i decât un lector. Își face datoria. Tu alegi dacă vrei sau nu să înveți. Dar cel mai rău e când îți dă teme în plus pentru acasă și ești obligat să le faci, altfel, rămâi corigent.

Oameni ... Oameni ???

Sunt oameni in jurul meu ... multi oameni ...

Atat de diferiti ...

Mi-am facut loc printre foi si notite, decorul meu de zi cu zi, ca sa ma gandesc la oamenii din jurul meu ...

Stau nedumerita cu barba-n mana si privesc in jurul meu cu o privire trista. Sunt simprome ale dezamagirii. Caut sa ma agat de ceva, asa ca iau cana de cafea in mana. Macar stiu ca gustul acela amar e real, fata de unele tipologii ce ma inconjoara.

Cand analizez relatiile mele cu cei din jur, iau o expresie grava. Intotdeauna le-am acordat importanta, dar cred ca una prea mare. Nu putine au fost datile cand am ramas dezamagita si n-am stiut in acele momente cum sa explic celor care ma intrebau ce s-a intamplat, ca pur si simplu sunt afectata de faptul ca tu, tu sau tu, m-ati dezamagit. As fi eu mai sensibila, ar spune unii, poate ... Altii ca dau prea multa importanta. Dar asa sunt eu, si nu-mi pare rau ca ma las condusa de astfel de trairi sincere.

Astfel, in relatia dintre importanta legaturilor mele sociale si dezamagirea, se creeaza doua rapoarte; unul inves proportional, adica exact de la cine nu te astepti, acela iti face mai mult rau, si al doilea, direct proportional, cu cat iti e mai drag (sau, ma rog, iti era) "prietenul" cu atat te darama mai tare. Aspecte logice, de altfel, dar demne de mentionat.

Cand am ales sa concep acest blog, n-a fost de dragul de a scrie. Premisa aceasta era pe locul 2. Motivatia principala a fost, si este in continuare, sa ma expun pe mine, asa cum putini ma cunosc, mai putin decat cei care cred o fac, sa ma fac inteleasa, sa ma inteleg pe mine totodata. Blogul meu, : "Din intamplari, din viata, din suflet..." este o brosura a mea. Nu sunt o carte deschisa, desi povestesc uneori din experiente adevarate. Aici e o parte din mine, una mica, una atat cat trebuie ca sa realizez un contrast intre CE FAC si CE SIMT.

Nu am fost mirata cand multi din prietenii mei au spus ca au ramas surprinsi de cum si ce exprim. M-am simtit bine doar atunci cand mi-au spus ca apreciaza modul de expunere, felul meu de a nara intamplarile (si cu ocazia asta va multumesc).

.......................................................................................................

Suntem conceputi, prin natura noastra de a evolua; crestem si la un moment dat, durmurile pe care alta data mergeam impreuna se despart, asadar, continuam separat de cei cu care obisnuiam sa o facem. Cand ne intalnim iar, din intamplare, in acelasi loc, observam schimbari, mai mari sau mai mici, si nu ma refer aici la schimbari fizice. Invatam lucruri noi, ne implementam noi valori si principii, din ce in ce mai bune (sau cel putin ar trebui sa facem asta).

Din ceea ce imi place sa stiu si continui sa aflu si sa intreb, vorbesc despre evolutie, in toate sensurile ei (cultura, civilitatie, tehnologie, psihologie). Adaptarea este o caracteristica necesara pentru noi, oamenii din secolul XXI, "secolul vitezei". As putea spune chiar ca va castiga acela care "prinde" mai repede.

Revenind la aspectul etic al problemei, unii din noi, nu reusesc sa se adapteze; fie ca au stagnat biologic la o anumita varsta, mult sub cea fiziologica, fie ca nu considera necesar, fie ca pur si simplu nu percep realitatea, si dau o evolutie fictiva starii mele evolutive. Spunand aceastea, am segmentat o categorie speciala, dintre toti cititorii mei.

Scriu acest post, ca sa ma asigur sau sa incerc inca o data, sa-ti spun despre mine, tu, cel care esti interesat. M-ai vazut, ma cunosti, am stat de vorba. Eram intr-un club, intr-o cafeanea, acasa, la povesti, la un film, in parc, la scoala sau pe strada. Ai vazut si tu bine. Ai observat acea atitudine la mine si ochii mei inchisi la culoare cu acea privire intensa. Ce impresie ti-am lasat ?

Ies mereu in evidenta si o fac pentru ca-mi sta in fire si-mi place. Cand m-ai privit de la distanta fara sa ma cunosti, ce ai spus despre mine ? M-ai analizat odata de departe pentru ca m-ai auzind tipand sau vorbind foarte tare, ori poate ca eram cea care se misca foarte mult, cea mai neastamparata.

Mai tarziu, am schimbat cateva vorbe si ai vazut ca-ti zambesc si ma port prietenos cu tine. Mi-ai intors zambetul si am inteles ca ma placi si tu. Daca cumva ai intors privirea cand vorbeai cu mine, stiu, a fost din cauza atitudinii mele ferme. Dar stai ! Te incurajez mai departe in conversatie. Nu te inhiba.

Intre timp, am inceput sa iesim impreuna, cu acelasi grup de prieteni sau am facut ceva impreuna, ne-am apropiat, ne-am imprietenit, ne-am inteles bine.

Cand am ajus sa fim prieteni apropiati, te-am ajutat, ti-am dat sfaturi, ti-am spus de bine, te-am incurajat, te-am sustinut si te-am iubit fara sa astept nimic in schimb de la tine. Suntem prieteni, ai uitat ! Dar tu mi-ai intors toate astea si te vad acum langa mine sau vorbim mereu la telefon, ori pe Messenger. Poate sa treaca o ora, o zi, o luna sau mai mult. Odata ce am construit baza unei prietenii cum e a noastra, nici macar timpul nu ne face sa uitam. Te iubesc si ma iubesti ! Si iti multumesc !

 Astia-s prietenii mei de acum. Cei care au spus la inceput despre mine, fara sa ma cunoasca, lucruri care nu corespundeau cu ce sunt eu de fapt. Ei sunt prietenii, pe care daca-i intrebi, o sa-ti spuna ca Adina nu e cea care pare de la distanta. Ea e Adina cu care am avut un conflict inainte sa ne imprietenim, ea e Adina care nu o suportam inainte sa o cunosc, ea e Adina aceea cu figuri, acea Adina aroganta ... Si tot ea e Adina, care se uita la tine cu aceeasi privire cu care s-a uitat prima data in ochi la tine. Ea e Adina, prietena mea, azi !

...............................................................................................................

Cum pot totusi unii oameni sa te dezamageasca ??? ... Ma consider o persoana capabila de multe lucruri, am multe abilitati si aptitudini, demonstrate ! Dar ceea ce n-am sa inteleg vreodata, e cum de unii oameni pot fi atat de rai si sa faca asta constient.

Din fericire pentru mine, mi-ar fi imposibil ca vreodata sa pot sa ma adaptez la asta.

..............................................................................................................

Ceea ce fac, se leaga doar de mine. Ceea ce vad oamenii la exterior, nu reprezitna decat partea fara valoare din esenta mea. Asa ca, referitor la asta, le dau inca o data, pentru a nu-stiu-cata oara, acelasi vechi sfat prietenilor mei : "Eu sunt exemplul negativ, pe care voi nu trebuie sa-l urmati !", cand vine vorba de lucrurile pe care le fac, cele dupa care cei care nu ma cunosc se iau.

Si totusi, paradoxal, mi-au spus de multe ori ei, ca asta am invatat de la tine, asta fac pentru ca mi-ai spus tu, asta am vazut si asta imi place la tine. Vorbesc de lucrurile bune din mine ! Sunt un leader innascut, sunt facuta sa invat de bine si nu influentez rau.

SUNT ADINA,

SI DACA AI FI FOST TU IN LOCUL MEU, NU TI-AI FI PUTUT FACE FATA !!!

E o ratiune irationala ...

Ce e mai frumos decat o dimineata insorita de primavara? Eu ma trezesc, cu ideile deja fixate in minte despre ceea ce vreau sa fac azi. Pun de cafea, fac dus si ma imbrac repede, dar pastrez „sfantul” sfert de ora ca sa-mi savurez cafeaua si sa fumez o tigara. Ma asez in acelasi loc: pe balcon- lasand razele de soare sa ma alinte usor si sa ma mangaie pe fata: e o fita de-a mea. Va fi o zi frumoasa, stiu. Cad usor pe ganduri.. dar ma dezmeticeste brusc aroma de cafea. Imi iau geaca pe-un umar, cheile, geanta, portofelul si plec. D! Am uitat! Ma intorc, deschid usa la camera..doarme. Ma opresc in tocul usii, o privesc pret de cateva secunde si ma opresc acolo. Intotdeauna i-am spus ca pare un ingeras cand doarme. E dulce. II zambesc si plec. O las dormind.

Eu mi-am inceput deja o zi agitata. Primele cuvinte le-am schimbat cu un bun prieten, V, care lucreaza de ceva vreme la un proiect de viitor. Sunt mandra de el. Toti prietenii mei , nebunii din ziua de azi care „o ard” prin baruri si cafenele vor deveni oamenii de succes de maine. Ce m-as face fara ei? E o intrebare careia nu-i dau raspuns, pentru ca ma intalnesc pe scara cu vecinul de la parter care ma opreste mereu pentru conversatii banale.  De data asta e ceva nou: ii vin nepotii in vizita. Nu pot sa nu ma bucur. Trebuie sa fie o implinire mare FAMILIA.. si iar imi schimb ideile cand ies din scara si calc in aceeasi groapa in care ma impiedic mereu; dar nu ma mai enervez- m-am obisnuit cu ideea ca sunt o ametita incurabila. Din mers incerc sa-mi amintesc daca am incuiat usa, si imi incurc mainile printre portofel, geanta, ochelari, esarfa, chei, tigari, servetele..offf!!! ce greu e sa fii fata, ce greu e sa fii Giulia Grim!

Alerg din magazin in magazin in cautarea unui cadou pentru o prietena draga sufletului meu care a devenit mamica. Cu ajutorul vanzatoarei,  reusesc, in final, sa aleg ceva mai mult decat dragut pentru micuta Daria- Stefania. Printre atatea lucrusoare finute ma pierd intr-un univers inocent, ca o ploaie de primavara.  Mi se pare atat de indepartat momentul in care voi deveni si eu mamica, sa incalt un bebe cu botosei, sa-l imbrac la cravata, pantalonasi, sa fiu „mami”, sa primesc flori de 8 martie de la „tati”.. DIAGNOSTIC: visator profesionist.

Platesc doua facturi, ajung la salon, imi fac timp de o cafea cu o prietena, ajung intr-un final si la maternitate( asta dupa ce ma intorc dupa flori, pentru ca le uitasem), unde imi inchid telefonul si nu iau in seama timpul, pentru ca e un moment important. Vad si fericita mamica, ne intindem la povesti, imi mai povesteste lucruri de-ale femeilor maritate...

Acasa.

Eu: heeei. Ce faci?

D: :-<

Eu: De ce oftezi?

D: El..

Eu: Iar te-a suparat?

D: Cand nu ma supara?

...

Afara deja se innoureaza.

...

Eu:  Ce-a facut?

D:dfvdbdf junvgikud kuiueviknvie iuebriuerb grthrthgb tbhrth tbrth hbrth hbrthrtne w3fw hrrtyjo pjhbe wert nbvc uytgfds bvcxhgfdre wwerthfc dtgyj dfghuyt ertyhgvfcdsasd gfdfgh fghjbv tye rgh!!!!!! *

*: aceleasi idei, aceleasi concepte, aceeasi gandire de om imatur si inadaptat, aceleasi 3 explicatii pe care EL i le da, iar pe ea nu o multumesc.

Eu: Cand o sa intelegi ca meriti mai mult?

D: Simt ca ma sufoc, de parca as trai intr-o lume care nu e a mea, o lume in care nu pot sa ating nimic din ceea ce vreau si-mi doresc cu adevarat. Ma simt de parca as purta o camasa care ma strange, iar cand EL nu-mi intelege dorintele si placerile, traiesc senzatia unui om legat cu o camasa de forta. E atat de greu sa raspunzi unui zambet cu alt zambet? De ce pare greu sa oferi  sentimente pe care pretinzi ca le simti? E greu cand sa traiesc cu senzatia ca fghfthrth rthrth bhrth wert cvbn tds asxdcfg ytre fghuyt ghjiu fghuytgf xdcvbhygtf dfgytrde sdcfvghyt yuiokjhg cvbh. Ma asculti?

Eu: Nu.. A..da. Ai dreptate

Si nu-i dau dreptate doar din placerea de a afirma asta. Eu stiu cu certitudine ca iubire e atunci cand sentimentele sunt puternice in ambele parti, iar intr-o relatie este nevoie de doi. Unul singur nu poate lupta  in neant.

D:  EL zice ca n-am.

Eu: Eu zic ca ai. Hai la un ceai..si ne mai linistim.

..Moment in care observ ca era deja imbraca.

Eu:  Te pregateai sa pleci?

D: (fastalcindu-se) Pai ..stii..

Eu: Te-a lasat balta?

D: ...

Mergem intr-o cafenea primitoare, unde bem un capuccino de vanilie si ne intindem la povesti despre iubiri din liceu, despre fosta mea dragoste, despre excursiile din scoala generala. Aterizam cu picioarele pe pamant cand aud melodia care imi aminteste de I: Reflex- Sperante. [Oare unde esti?] E ringtone-ul telefonului ei..se uita, ma priveste, zambeste discret si spune: e A..

Acum urmeaza partea in care exemplific prezenta lui A, sau cel putin a apelului telefonic din partea lui:

A o suna pe D pentru  ca o place mult.

D ii raspunde la telefon lui A pentru ca si ea il place mult(dar inca nu are curajul sa o spuna cu voce tare)

Desi am mai spus asta intr-o postare mai veche, o voi repeta.. 

In viata noastra apar barbati, pe care ii iubim la intensitate maxima. Pe unii ii iubim pentru felul lor de a fi, pentru modul in care fac dragoste, pentru modul in care ne iubesc, pentru cuvintele frumoase pe care stiu sa ni le spuna, pe altii pentru ca ne sunt prieteni, pe altii pentru ca sunt frumosi. A e genul de baiat care merita sa fie iubit, sau cel putin apreciat, pentru sinceritatea din privirea lui, pentru inocenta cu care tine mana pe volan, pentru capacitatea de a fi un bun prieten, pentru modul in care isi arata sentimentele, pentru naturaletea lui, si pentru alte 100 de motive pe care eu nu le-am descoperit inca.

Incerc sa-mi revin din visarea in care m-a dus ringtone-ul melodiei prietenei mele, sa trec peste amintirea lui I, sa-mi impun ca nu ar trebui sa-mi pese unde e, cu cine, si nici ce face. Nu e treaba mea, pur si simplu.

D: :D

Eu: Ei, si..?

D: Vine..

Eu: Unde?

D: La mine..aici..

Eu tac..nu zic nimic. Fac o paralela intre doi oameni, si doua situatii

Unii oameni au lucrurile pe care le vor la picioare, dar nu se apleaca pentru a le obtine. Altii, isi doresc din tot sufletul un lucru, dar care e greu de obtinut, si mult prea departe, la multi kilometri distanta, dar pentru care se intalta cu greu, cate un centimetru, si fac eforturi ca sa le obtina..

Ma gandesc ca ar trebui sa-i spun ceva, pentru ca privirea ei inocenta asteapta o incurajare.

Eu: De-a lungul vietii cunoastem oameni, care ne pot bucura existenta, care ne pot face fericiti, sau care ne pot lasa rece. Oricum ar fi, de la fiecare om putem invata ceva. Depinde doar de modul in care noi invatam sa percepem lucrurile, sa le asimilam si sa le luam in seama. EL e o experienta a existentei tale, un baiat pe care nu-l vei putea uita usor..dar fiecare lucru trebuie sa se intample la timpul lui. Golul din sufletul tau pe care el ti-l provoaca acum, nu-l va putea umple peste 10 ani. Iar niciunul din argumentele lui nu poate justifica nepasarea permanenta pe care o afiseaza in fata ta. A-ti deschide sufletul e un inceput, a-ti arata sentimentele este un progres, iar a avea curajul sa-ti recunosti sentimentele reprezinta un real succes! Oricat de incetosate ar parea lucrurile uneori, niciodata ele nu sunt confuze.

D: Cu ce ma imbrac?

Eu: Deja ai alta privire.. Ce inseamna A pentru tine?

D: A..pai..e..un..un bun prieten

Eu: îhî..ok, hai acasa..

Dupa ce devastam intreaga camera si ne agitam pentru o modalitate de a pune pe noi doua haine care sa ne stea bine, iesim intr-un local X, unde stam vreo doua ore la un suc si povestim. Prezenta mea acolo, tin sa mentionez, era exact ca a 5a roata la caruta, dar am incercat sa ma incadrez corespunsator in situatia in care cei prezenti nu eram decat simpli prieteni iesiti la un simplu suc. Mda. In orice mod as incerca sa o spun, fie el oricat de elegant, iese exact acelasi lucru: ca un film bun regizat prost.

Stau unul langa celalalt..si ii privesc din fata. Sunt frumosi, le sta bine, si ma intreb ce cauta inca aici.. el o priveste intens si nu-si atinteste privirea nicaieri, pentru ca se observa ca nimic nu-i trezeste interesul asa cum o face simpla ei prezenta. E dispus chiar sa-mi auda mie aberatiile, bucurandu-se de ideea ca e EA acolo, langa el.

Cand ajungem acasa, nu ma obosesc sa-i explic ca se pierde in prezenta lui, si ca ar trebui sa recunoasca ca inseamna ceva mai mult pentru ea. Oricum nu ar spune. E orgolioasa. E leoaica. E de-a noastra.  Se aseaza pe pat, deschide laptopul, se uita la o poza cu el si cade pe ganduri.  Nu apucam decat sa schimbam cateva pareri despre acesta iesire, pentru ca A se intoarce dupa ea. O ia in brate, ea ramane tulburata, se retrage si se uita cu ochii mari tintiti spre el. Inima ii bate tare, si nu stie ce sa-i spuna pentru ca are prea multe idei in minte. El o ia de maine si-i spuna sa mearga cu el. Pleaca impreuna..nu stiu unde, stiu doar ca le va fi bine. Eu raman in camera mea, captiva in gandurile mele, intre ideea ca iubitul meu din liceu e dragostea vietii mele si faptul ca mi-e dor de I, intre prieteni, proiecte, cafele, genti si pantofi.

E ratiunea noastra, a femeilor, de a fi irationale.

26 martie->27 martie. Se schimba ora.. Lucrurile se intampla,dar nu sunt intamplatoare

P.S: "O iubire vindeca pe alta" (AMR)

Looking for an answear

Aseară n-a simțit când a furat-o somnul. Era prea devreme oricum față de orele ei obișnuite. Dimineață, s-a trezit cu un sentiment ciudat... Prea ciudat pentru o zi atât de însorită.

Ultima dată când a făcut inventarul în viata ei, totul era în ordine. Era ?!?!?

Ultimele zile au venit de mână cu Soarele. De afară, el strigă după ea, dar refuză cu încăpățânare să se lase mângâiată de el. Preferă să dea intensitate unor idei, rămânând într-o stare de pseudo-hibernare, lângă un pachet de țigări fumat.

Revine pe canapeaua portocalie, care a ținut-o în brațe atâtea nopți la rând. Revine în fața laptop-ului cu aceeași privire ...

"... cum e privirea mea?"

"Acum ? ... O ai ciudată ... Acum !"

... cu aceeași privire ... ciudată se pare ...

Minute goale se învârt în jurul ei, timp în care ea stă pur și simplu și scarpină tastatura cu unghiile. Se tot gândește, la cum să scrie ce are în minte, la cum să se facă mai bine înțeleasă de ea însăși.

Cineva gătește în bucătărie. Cere un mic ajutor, un impuls. Nu-i e de folos. O trimite tot afară, unde e cald, dar ea refuza cu înverșunare. Umflă botul și se duce lângă geam. Vântul îi suflă nesuferit în față. Se întoarce ...

..........................................................................................................................

Își amintește de o seară, în cafeneaua ei preferată din Iași ... O prietenă, o discuție de câteva ore, un cocktail în față. Lounge-ul din difuzoare le liniștește, le face nostalgice și le îmbie la povești. Aceleași subiecte, noi abordări, puțină introspecție și ceva analiză bazată pe experiență, o ecuație cu un mix mai interesant decât cel din băuturi.

Concluzii trase în zadar ... dar nimic nu-i mai plăcut decât o conversație de genul. Chiar și cu demonstrații la fața locului, în plan fizic, domnișoara aceea brunetă, încăpățânată, nu vrea să înțeleagă, pe nici o parte, nimic din ceea ce se chinuie prietena ei sa-i explice, cum au putut observa poate și toți ceilalți clienți din acel loc.

Totul pornise de la simpla întrebare

"Ce e el pentru tine ?"

La jumătatea enunțului, ochii deja ii sclipeau. Scoate telefonul din buzunar la gândul că vibrează (Aștepta un apel ?), dar pe display îi apare doar poza iubitului. Răspunde ...

"Aaa ... ăă ... el e ... ăăă ..."

Dar se pierde într-un zâmbet larg ...

Din partea opusa a mesei, primește ca replică un zâmbet de drăcușor, după care chipul prietenei devine serios, simultan cu momentul în care aceasta pornește a trata problema "academic". Ea, ca un învățăcel silitor, își pune bărbia în palme, sprijină coatele pe masă și își ascute auzul. Oricum, tot ce-i spunea știa deja, dar atenția îi sporește când prietena ei propune un nou joc. Aceasta împinge paharele spre margine și în mijloc pune un pachet de țigări.

"Vezi ? Aici ești tu !" și îi pune un ghemotoc de hârtie în partea dreaptă. "Pachetul asta de țigări, e un zid ..."

Antreprenoarea își privește studenta. Vede că nu i-a plăcut cuvântul "zid", dar n-are ce sa-i facă. Continuând ...

" ... iar aici e el !" și pune o altă bucățică de hârtie de partea cealaltă a "zidului".

Așteptând o reacție la prezentare, primește doar tăcere.

După câteva secunde, ea mută hârtia din stânga, în dreapta, aducându-le împreună.

Nemulțumită de reacție, prietena care joaca rolul de profesoară, reașează obiectele cum ar trebui, dar acțiunea de mai devreme a elevei încăpățânate se repeta de mai multe ori, pana când aceasta e nevoită să cedeze ...

"Off ... Nu vrei să înțelegi deloc ..."

"Știi că-ți bați degeaba capul cu mine. Și nu-i vorba de înțeles. Știu deja ! Doar că ..."

Doar că atunci când se uită la el îi e atât de drag ... Poate nici ea nu știe prea bine ce înseamnă feeling-urile din suflet, însă îi e clar cât de mult contează și cât valorează să fie bine, să nu plângă sau atunci când plânge să aibă un umăr aproape. Știe ce mult contează o îmbrățișare și știe cât de mult și-o dorește la rândul ei, în desele momente de singurătate. Știe și i-a promis că o sa fie acolo mereu, când o să fie nevoie. Și orice zid imaginar sau nu, este ori va apărea între ei, n-o să conteze. Și-a luat responsabilitatea să-și iubească prietenii și o va duce până la capăt.

Ajunge acasă, își lasă geanta și se așează la laptop. Deschide o fereastra și da play unui videoclip cu versurile atașate mai jos. Cursorul se oprește asupra unui rând ... "why does my hand fit yours this way?". Browser-ul, inteligent, întreabă

"Do you want to translate this ?" ...  "No, I already know the answear ..."

Într-un alt episod, din alta zi, putin după acea seară, ei existau la o depărtare fizică. Ea privea din spate acolo unde știa ca-i el. S-a uitat în gol și a zâmbit. Va fi mereu aproape, în suflet !!!