miercuri, 29 decembrie 2010

Jar, foc, scantei


E un miros pe piele, parfumul unui trup. Încă se simte intens în nări.

Deși era frig afară, după ce coboară din taxi mai merge câțiva metri pe jos. Ascultă cum îi scârțâie sub talpă, zăpada.
Era seară și lumina galbenă a stâlpilor dădea reflexii aurii pe jos. Ascunsă sub hainele de iarnă, doar ochii negri i se văd. Sub fular, sunt două buze țuguiate, ca de copil. Mâinile încă îi tremură și și le lipește în jurul trupului ca o îmbrățișare de care-și aducea aminte.

Se oprește la locul stabilit, dar ajunsese prea devreme și trebuia să mai aştepte. Îi convenea puțină liniște. Avea de gând  să  profite de cele câteva minute bonus, așa că scoate o țigară din pachet. Tacticos, aprinde un chibrit și-i urmărește flacăra ...

............................................................................................................

Câte capete de poveste ... Dacă le-aș atribui culori, nu mi-ar ajunge un curcubeu ... Cine-ar fi crezut că poate deveni atât de interesant ? E ciudat totuși cum câteva luni sunt suficiente să aduni destule povești încât să scrii atâtea volume, cât să umpli un raft dintr-o bibliotecă ... Dar sunt atâtea pagini albe până acum ... Oare are rost să mai deschizi un alt caiet gol, să începi scrii o nouă „operă” ?

Ar trebui să știu de acum că orice început frumos poate rămâne doar ... alt început frumos ...

Dar cum să faci când focul arde continuu. Nu e nici o apă în apropiere să-l stingă ... E doar aerul care-i întreține arderea și dedesubt pământul pe care-l întărește. Uneori, dar asta foarte rar, zboară câte o săgeată aprinsă prin el.

La câțiva metri, doi ochi de felina oglindesc roșul focului. De mai bine de un an de zile stă și privește jocul acestuia, cum jarul incandescent se stinge greu, puțin câte puțin și cum scânteile sar, gata gata să creeze o altă limbă de foc.
Tânăra leoaica, curioasă, a ieșit să se joace în jurul focului. Știe acum : jarul frige mai tare ca orice ... Are câteva semne pe labe și blana ii lipsește pe alocuri. Încă-și mai linge rănile.
Scânteile ii atrag atenția. Unele îi sar în ochi și o orbesc pe moment sau altele se aprind și formează flacăra. Acum, a căpătat o nouă abilitate. Cu o simpla mișcare din coadă, poate stinge orice sclipire nouă.

Dar oare cum învață să ghicească ea scânteia care poate forma un foc statornic ? Când va putea stinge la fel de ușor și o bucată de jar fierbinte ? Se mai merită oare sa treci prin foc ?
Cade cu botul pe labe și privește spre grămadă aprinsă. Jar ... Foc ... Scântei ...

...........................................................................................................

A trecut destul timp. Stinge țigara, se ridică și se îndreaptă spre casă. Scoate telefonul și formează un număr. O voce răspunde la celalalt capăt cu un „da” întrebător. Ea spune : „Am plecat ! Nu te mai aștept !”



luni, 20 decembrie 2010

Scrisoare II


“Mi-e dor de tine…”

Am scris asta de atâtea ori într-un câmp text gol ... Am tastat chiar și numărul tău, pe care şi acum îl ştiu pe de rost ... Dar ... de fiecare dată când trebuia să apăs „Send”, ceva mă oprea și mă făcea să mă răzgândesc.
Îmi este dor ... deși am crezut că am trecut peste şi că am să te las un capitol închis. Şi a trecut destul timp încât să se așeze praful peste tine şi să deschid la o altă pagină din capitolul următor ... Dar, se pare că vântul de decembrie l-a scuturat şi a întors câteva file înapoi ...

Şi pentru că nu mai ştii ce e cu mine, îţi spun că am făcut puţină ordine în viaţa mea şi am lăsat un loc gol, pe care altă dată îl ocupai tu. Acum, altcineva se va aşeza acolo, însă deocamdată, îl aştept ... Trebuie să apară ...
În schimb, zâmbesc, cu buzele şi cu ochii ... Am zâmbit mult de când mi-ai rostit ultimele vorbe. Mai întâi am zâmbit în gol, apoi am zâmbit din inimă ... Am reuşit să fac asta, pentru că acel cineva mi-a arătat că se poate, dar e altfel faţă de cum îţi arătam ţie ... E mai sincer ...

Mă gândeam doar ... şi deodată, răsari tu, aşa, în mintea mea şi ma răscoleşti iar ... În câteva clipe mi-am amintit tot ce uitasem despre tine ... Îmi plăcea la tine stilul. Te admiram. Ştiai să te porţi. Erai discret şi calculat. Şi mai aveai ceva în privire, ceva ce n-am reuşit niciodată să citesc ... Ceva foarte interesant, care m-a captivat ... Şi pentru toate astea mi-ai fost drag şi sunt lucruri care încă îmi plac la tine, acum că mi-am amintit ...

Mă plimb prin oraş si ma uit prin geam, sperând că poate am să te mai vad o dată. Îmi pare rău acum, am fost naivă, dar mă gândesc, totuşi, ţie ţi-a părut vreodată rău pentru îmbrăţişarea pe care nu mi-ai dat-o ? Oricum, îţi mulţumesc pentru că atunci m-ai lăsat să sper ...

Da ! Mi-e dor de tine şi nu stiu ce anume mă face să nu ţi-o spun in faţă. E orgoliul ? Sau e lipsa de curaj ?
Hmm ... Iar zâmbesc ... Ştiu că trece ... „Frumoasa şi Bestia” nu s-a terminat, ba chiar e abia la început, însă povestea asta fără nume e de mult sfârşită ...

Şi vreau să-ţi mai spun, să ştii, că într-un final am realizat că tu nu eşti decât un om mare, cu chip de copil şi cu suflet mut... Dar te-am iubit ... Chiar te-am iubit ...



Adina

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Taxi !!!

"1 New Text Message Received"

Vede că nu ma mișc, așa că ia telefonul și se uită la mesaj. Singura reacție: o grimasă. Îi înțeleg conținutul. Mi-l întinde să-l citesc și o fac de curiozitate, dezinteresată de conținutul SMS-ului și de existența destinatarului. Zâmbesc sec.
De fapt, de ce să mă supăr ? Oricum nu așteptam nici un mesaj.

Eram pe punctul de a pleca și îmi cautam geanta prin casă. O găsesc jos, ca de obicei, și o deschid, să verific dacă am cheile. Prea multe lucruri mici ... Nervoasă, scot tot conținutul pe pat. Din ea cad două rujuri, trei cartele de interfon (doar una e bună, dar niciodată nu știu care e aceea, așa că le iau pe toate cu mine), două brichete, cardul, o pilă de unghii și o hârtie mototolită, care pare a fi un bon fiscal.
Da ... E de la taxi.

Îndrept bucata de foaie, ca și cum ar fi foarte prețioasă, mă așez pe canapea și-mi aprind o țigară.
Ea vine și se așează lângă mine. Stă cu o cană de ceai în mână, ma fixează cu privirea și așteaptă. La un moment dat mă întreabă :
"Ce ai ?"
Nu răspund. Se uita lung și spune :
"Iar ?"
Nu răspund, dar îmi întorc capul și mă uit spre ea. Zâmbesc ! Îmi zâmbește înapoi, mă ia în brate zicându-mi :
"O să fie OK ! Ai să vezi ! Uneori, lucrurile trebuie făcute încet ca să iasă bine. Ai răbdare !".

Mă ridic, îmbrac paltonul, iau geanta în care îngrămădesc la loc toate lucrurile și dau să ies pe ușă. Am uitat !
"Cl ... Cheile !!!"
Mi le aruncă din tocul ușii, râde înfundat și-mi urează distracție plăcută.
Ies din scară, taxiul aștepta de câteva minute și cred că am reușit să-l enervez pe șofer atât cât să nu aibă chef de conversații. Ce bine ! Spun destinația și mă las sprijinită cu capul de geam. În palmă încă țineam strâns hârtia.

........................................................................................................................

De multe ori, un nou episod începe în momentul în care te urci într-un taxi și pleci. Tot decorul acestuia apare și în finalul poveștii, la întoarcere. Însă asta e o concluzie pe care o tragi mai târziu și-ți dai seama de ea abia când rămâi cu două fâșii de hârtie în mână.

Cuprinsul, fie el cum o fi, bun sau rău, depinde de multe. Uneori ajungi prea târziu la destinație și poate nu mai găsești pe nimeni acolo, alteori prea devreme și poate nu ai răbdare să mai aștepți, dar atunci când ajungi la timp ... poate lucrurile capătă alt contur când nu ești doar tu la celălalt capăt, așa ca, pregătește-te să începi încă o etapă, indiferent de importanta ei. Un taxi e întotdeauna un element din ipoteză, premisă a ceva ce ți se va întâmpla, când nu știi întotdeauna când și cum se va termina, decât, poate, într-un alt taxi, în același decor, cu o expresie diferită a feței.
Așa că, spune șoferului unde vrei sa ajungi și verifică-ți ceasul.

........................................................................................................................

Era destul de târziu, dar nu conta. Stăteam amândoi de vorbă. Știam că situația s-a schimbat și nu avea rost să insist prea mult. Mi-a spus că nu-i place să vadă pe cineva plângând. I-am răspuns că n-am s-o fac, dar am mințit chiar în acel moment.
La fiecare vorbă a lui, în mintea mea răsărea întrebarea "De ce ?". Nu știu dacă am găsit răspunsul bun, dar l-am văzut mai târziu vorbind la telefon ... Stăteam în pragul ușii ... M-am dus lângă el și m-am așezat lipită cu capul de umărul lui. Am fumat câte o țigară și nu am spus nimic. Era o liniște totală și doar ceasul de pe perete mai ticăia.
Într-un fel, și eu și el știm, ca e un joc la care amândoi pierdem sau câștigam, împreună.

"Nu-ți fac rău !"
M-a luat în brațe.
L-am sărutat pe obraz și am ieșit, trebuia să plec, dar m-am mai uitat o dată înapoi.
"Nu-ți fac rău !"

Un taxi aștepta afară. De data asta eram singură, însă îmi amintesc de o conversație recentă, care s-a desfășurat de-a lungul aceluiași drum. Vroiam doar să știu dacă e bine, dacă e fericit. A urmat o tăcere înainte să mi se dea un răspuns vag. Am înțeles ...

"Atunci ... De ce ?"
"Nu stiu"
"Ajută-mă !"
"Nu pot, n-am cum"
 Luasem o față tristă ... Știam ... Dar întrebam totuși ...
 "Nu fi supărată. Sincer ... Mi-ar plăcea să fii tu în locul ei ..."

Tresar ! Recunosc zona, mașina se oprește și cobor. Taximetristul îmi întinde restul și bonul. Pleacă, iar eu rămân în fata blocului uitându-mă în după ea. Deschid geanta să-mi caut cheile și înaintez spre ușă. În timp ce urcam, ecoul din scară mă făcea să aud și mai tare în cap ultimele vorbe ... "Mi-ar plăcea să fii tu în locul ei ..."

........................................................................................................................

 "12 lei. Domnișoară ! ... 12 lei, vă rog ..."
"Aaa ... Îmi cer scuze"
"Nu face nimic"
"Vă mulțumesc ! La revedere !"
"Stați ! Stați ! Luați bonul !"
"Nu-l mai vreau ...", aveam deja unul în mână ...
 

vineri, 10 decembrie 2010

Mai fumez o țigară și plec ...

Bossa Nova în difuzoare, cana de cafea aburind, restul din țigara de aseară şi soarele care trece prin perdea, izbindu-se de partea dreaptă a feței mele, prin părul răvășit ... E dimineață ... E decembrie ...
Mă ridic și halatul îmi alunecă peste picioarele goale; îmi lipesc fruntea de geam și privesc afară. În casa e cald, dar undeva în apropiere bate un vânt rece. Alegoria dintre argintiul zăpezii și auriul razelor mă fac să mă detașez de cadrul apartamentului meu și plec grăbită cu gândul în urma, într-un vis din care îmi e greu să mă trezesc. De doisprezece zile rulez același film în minte, iar și iar ...

De ce ma gândesc încontinuu la El ?

Întorc capul spre camera mea. Bradul e deja împodobit, n-am mai avut răbdare, iar unii din noi și-au primit cadoul, care acum doarme. Al meu nu mai vine ...

Pe masă așteaptă două căni de cafea. Una e pe jumătate goală, și-i seamănă sufletului, iar degetul meu arătător se plimbă peste marginea ei ... Cealaltă are încă răbdare. Sună interfonul ... A venit acasă.

După două ore mă uit la ea cum își pregătește bagajul. Parcă nu mai vrea să termine. Îmi e tare dragă și astăzi, o văd iar zâmbind, o văd iar pierdută în simțiri doar de ea știute, o vad cum le retrăiește pe toate în fiecare clipă și-mi scriu deznodământul în minte. Aș ofta, dar o mai las. Mai e puțin până trece vraja. Și ei îi  place să fie fermecată de magia iubirii. Adoră ... Speră ... Iubește ... Iubește ?!
Știu ca săptămâna viitoare va asculta încontinuu melodia, iar eu o voi îngâna in același timp cu ea.
Mai fumează o țigară ... Se ridică ... Mă strânge în brațe, eu o sărut pe frunte, apoi iese pe ușă.

Mă întorc în cameră căutând să-mi găsesc un loc în casa goală, dar notebook-ul ei îmi atrage atenția, întorc display-ul către mine și acolo găsesc scris:


"<Mai fumez o țigară și plec !> - asta îi spuneam Adinei acum câteva minute. Mucul din scrumieră are urme de ruj pe el. Înseamnă că sunt gata … Îmbrăcată, încălțată, cu geanta în umăr și spatele drept ... mă îndrept cu pași mici și indeciși  spre o lume care îmi este atât de cunoscută ... Casa mea ... Vechea mea casă, cu aceeași bucătărie afumată de la miile de țigări pe care le fumez cu mama când stăm la bârfă, cu același dormitor în care adorm cu sute de gânduri în cap, cu același om care mă așteptă în prag și mă sărută, strângându-mă la pieptul lui cu o dragoste necondiționată, neștiind de fapt ce se ascunde în sufletul meu ... Și desigur, cu aceeași  prieteni care cu siguranță nu mi-ar înțelege starea de acum, pentru că ei cred că el este doar o simplă aventură ... o altă aventură ...
Ei nu știu, că eu, de fapt, vreau să rămân aici, lipită de canapeaua mea portocalie pe care am adormit de atâtea ori gândindu-mă la el ... El, cel care îmi întorsese spatele nu de mult, s-a întors acum în bratele mele ... El, cel care m-a adus într-o stare pe care am uitat-o sau pe care poate nu am cunoscut-o niciodată la intensitatea asta ... El, cel care m-a făcut fericită !
Aseară, rămasă fără putere și fără speranță, văd un mesaj pe telefonul Adinei în care era scris <Vreau sa o vad ...>. Expeditor: F. Nu mi-a venit să cred, mi se părea un vis, totul era ireal. Țipam, urlam de fericire, eram într-o stare de nedescris. Nu după mult timp am deschis ușa și da, era chiar el. Dumnezeule !!! Un vis devenit realitate.
Singurul lucru pe care mi-l dorisem era să-l mai văd o dată ... O singură dată ... O ultimă dată ... Așa a și fost. L-am văzut și probabil că a fost pentru ultima oară, dar știu doar că cele câteva ore petrecute alături de el, au fost pentru mine o veșnicie, una din care nu aș fi vrut să mă trezesc, una care m-a adus pe culmile fericirii și amintirea acelei seri îmi va rămâne întipărită în minte și în suflet mult timp de acum încolo ...

Îți jur, nu știu ce ai vrut de la mine, dar iți mulțumesc din suflet ...
M-ai făcut fericită ...

Mai fumez o țigară si plec ..."


Închid clapa și zâmbesc ... Mă uit în scrumieră și număr ... Șapte mucuri murdare de un ruj trandafiriu. A coborât scările plutind și mă întrebam, din pragul ușii, câți pași mai face până cade ? Într-un fel, ghicesc ce a fost în sufletul ei. Știu cum a mușcat cu dinții dintr-o speranță aproape transparentă și uite că, și-a dorit atât de mult și a continuat să creadă pana la ultima picătură, până când dorința ce și-a pus-o cu o disperare oarbă i s-a îndeplinit.

E seară ... Acum sunt eu, singură, pe canapeaua portocalie ... Același decor, aceeași scrumiera, doar alte mucuri împrăștiate în ea și o altă speranță, la fel de puternică ...
Filmul meu o ia de la capăt pentru a nu știu câta oară ... Pe fundal îmi răsună aceeași piesă ... Și telefonul mă anunță prin aceeași bine-cunoscută sonerie că am primit un mesaj text nou ...

Mai fumez o țigară și am să-l citesc ...

miercuri, 8 decembrie 2010

Toamna la New York

"Te-ai îmbrăcat.
Ești în hol ... Cu coada ochiului te uiți în oglindă, iți aranjezi șuvița de păr care s-a ciufulit când ți-ai potrivit, lipsită de interes, eșarfa ... Te întorci, privești cu aceeași intensitate în cameră, ca atunci când ești hotărâtă să pleci, fără să știi unde. Îți pui pe umăr geanta, pe care o iei întotdeauna din același loc în care o lași: de pe podea. Ai un regret ... Lași pe cineva în urmă ? Nu ... poate doar niște gânduri, sau o amintire ... Nu schițezi niciun zâmbet, motiv care lasă loc de multe interpretări. El le știe ...
Înainte să pleci, privești în jos, fără să știi ce vezi. Deschizi ușor ușa, de parcă ai avea o anume incertitudine ... Lași pe cineva în urmă ?

Se aud ușor tocurile pe scară ... Sunt pașii tăi. El ți i-ar recunoaște dintr-o mie.
E eleganta ta, e stilul tău, e modul tău de a călca ușor, dar apăsat și ferm. De la etajul I se vede cum ieși din scară, iți muți geanta de pe un umăr pe celălalt, arunci colțul eșarfei pe spate lăsând-o să fluture în vânt și treci nepăsătoare pe lângă Maria. Te trage de mână, îi spui că n-ai timp, și pleci. Ai uitat-o? E fetița de 12 ani, de la etajul 5, care te admiră. Ea vrea să fie ca tine. Ți-a luat pe ascuns rujul roșu aprins din trusa ta cu farduri, când ai chemat-o la tine la prăjitură.
Maria intră în scară, mutându-și geanta dintr-o parte a umărului în celălalt, trage de colțul eșarfei, își scoate cheile și în scară, controlându-și pașii ... Știe că nu-i dai voie să urce decât cu un pas în fața celuilalt și întotdeauna cu dreptul înainte.
E un spațiu și un timp intre voi ...

Lași frunzele să foșnească la picioarele tale melodios, gândindu-te la ... Nici tu nu știi poate ... El te așteaptă deja în aceeași cafenea, plină de amintiri. Îl lași să aștepte, așa iți stă în fire. Până ajungi la mașină, iți cauți dezorientată cheile. Ai uitat că le pui în același buzunar mereu ? Pornești motorul, iți dregi glasul grațios și pui aceeași melodie în care te regăsești. Îți retușezi conturul sprâncenei cu degetul arătător, te privești încrezătoare în oglinda retrovizoare și pleci ... Nu te gândești la ce-o să-i spui ... Știi că va fi aceeași discuție, bazată pe 3 întrebări, care nu te va mulțumi.
Te uiți la ceasul pe care-l porți la mâna dreaptă, nu pentru că ți-ar păsa că ești în întârziere. Poate e doar gestul pe care îl faci de fiecare dată când prinzi culoarea roșie la semafor.

La intrarea in cafenea te intampina cu aceeasi eleganta chelnerul, incantat de prezenta ta. Intri, el te vede. E la aceeasi masa. Se ridica, tuseste usor, isi aseaza gulerul la camasa si nu se aseaza pana nu te atinge usor pe umar. Acuma iei tu atitudinea rece, asezandu-te pe locul din fata lui, fara sa-l privesti in ochi. Stii ca nu merita. Comanzi o cafea amara cu lapte, din care stii ca nu vei gusta nici macar un pic. Cuvintele lui trec pe langa tine. Nu te mai impresioneaza nimic. Iti amintesti de intalnirile de alta data, de primul sarut, prima atingere ... si zambesti. El crede ca iti place ce iti spune, tu nici macar nu auzi. Asteapta un raspuns din partea ta ... Tu iti dai seama de asta din pauza pe care a facut-o el, si raspunzi vag <Nu stiu ...>. Atunci el incearca sa fie mai convingator, tu auzi doar franturi de cuvinte: <Si tu ai gresit>, <Mi-a fost de tine>, <Un nou inceput> ... Tresari la <Te iubesc>. Il privesti in ochi fara sa-ti pese ca acum e sincer si ii spui ca e prea tarziu. Te ridici, iti iei paltonasul, iti asezi fusta si spui: <O dragoste vindeca pe alta!>.
Ii este cunoscuta vorba ta. Acuma isi aminteste privirea de caprioara si stie ca e prea tarziu.. Se intreaba daca dragostea ta pentru el s-a vindecat. De o alta dragoste ? CINE ?

Iti suna telefonul ... Sunt fetele! Le auzi chicotind ... Ele pun intotdeauna ceva la cale. Va intalniti in apartamentul prietenei tale cele mai apropiate, unde sunt toate 5. Te simti usurata, eliberata de ganduri grele. E mirosul de cafea proaspata, care iti place la nebunie. Te asezi in locul tau, in coltul canapelei albe, si impingi ceasca de cafea pe masa de sticla. Iti scoti pachetul de tigari din geanta, iti aprinzi una si incerci sa te incadrezi in atmosfera creeata de fete. Ele povestesc de noi cuceriri, fiecare vine cu vesti noi.
Suna la usa ... si atunci te simti rusinata de gandul ca lipseste una din voi, iar tu nu ti-ai dat seama ... Dar erati toate. Nu lipsea nimeni. Ai lasat pe cineva in urma ? 
... curierul. Un plic alb pe care ti-l inmaneaza fetele. Ti s-a ascuns ceva. Te infurii. Nu intelegi ce se intampla. E un plic pentru tine. Deschizi usor si gasesti doua bilete de avion cu destinatia New York, si un bilet <Esti tot ce-mi doresc. Vin sa te iau in 20 de minute>.

E El .. L-ai lasat in urma ? Nu !
Ridici capul ... Ai aceeasi privire de caprioara care l-a cucerit din prima seara cand te-a intalnit. Ochii inlacrimati nu-ti dau voie sa te enervezi pe fete. Ele te iubesc !
Nu apuci sa-ti pui decat o rochie si doua perechi de pantofi intr-o valiza. El e deja aici. Ne imbratisezi pe toate, ne zambesti si pleci ... Te intorci spre noi iti citim pe buze <Va multumesc!>.  Iti facem cu mana pe geam, tu iti pui ochelarii de soare si Il lasi sa te imbratiseze. Te iubeste si stie sa iti arate asta. Tu Il iubesti si a venit momentul sa nu te mai temi de sentimentele tale.

                   ***                        ***                           ***                          ***

<Am ajuns bine. Sunt in New York de doua saptamani. Intr-o dupa-amiaza mi-am citit vechile postari de pe blog. Imi dau seama ca, desi nu credeam in iubire pe deplin, am sperat intotdeauna ca intr-o zi mi se vor indeplini visurile. Sunt fericita. Am lasat in sertarul cu amintiri o dragoste care nu s-a consumat, am lasat un el ... Am lasat sperante, am lasat visuri, am lasat iluzii copilaresti ... Am luat cu mine doar ganduri bune ... L-am luat pe El (sau El pe mine) si mi-e de ajuns sa spun ca ma simt o femeie implinita. Fiecare atingere, vorba, gest, ma face sa ma simt cea mai importanta din lume si asta sunt pentru el.
Adina Maria Rotaru>
                                                                                  New York,  15 octombrie 2011
                                                                                    
O dragoste vindeca pe alta.  In viata noastra apar barbati, pe care ii iubim la intensitate maxima. Pe unii ii iubim pentru felul lor de a fi, pentru modul in care fac dragoste, pentru modul in care ne iubesc, pentru cuvintele frumoase pe care stiu sa ni le spuna, pe altii pentru ca ne sunt prieteni, pe altii pentru ca sunt frumosi. Tu il iubesti pe El pentru ca iti completeaza ratiunea de a fi irationala. Asta nu inseamna ca nu i-ai iubit si pe ceilalti. El stie asta si te admira pentru capacitatea ta de a te darui cu atata pasiune iubirilor din viata ta.

                   ***                        ***                           ***                          ***

Lucrurile trebuie sa se intample intotdeauna, la timpul lor. Nici mai devreme, nici mai tarziu, pentru ca devine ori prea devreme, ori prea tarziu. Pe El l-ai intalnit la timpul porivit, stii asta. Nu pare asa? Stiu. De ce? Il inteapa, inca, un ghimpe. Se scoate greu, stii si asta. Se scoate in aceeasi masura cu timpul in care infloreste bobocul

Dar vorbeam de un anume <timp potrivit>. Revin ...
A existat un timp potrivit pentru a va intalni ...
Exista un timp potrivit pentru a va cunoaste ...
Va exista un timp potrivit pentru voi doi !"


Giulia, Giulia Grim




marți, 7 decembrie 2010

Frumoasa si Bestia

- Prefer lucrurile complicate. Intotdeauna !
- Nu-i de ajuns ca esti tu destul de complicata ?
- Pai, altfel  n-are farmec ... De ce-mi plac mie lucrurile complicate ?
- De ce ne plac noua lucrurile complicate ?
- Nu, de ce imi plac mie ?
- Pentru ca tu esti complicata, ai spus-o; pentru ca lucrurile banale sunt prea usor de obtinut; pentru ca daca ar fi simplu, nu te-ar interesa; pentru ca asa iti place, asta te reprezinta ...
- Pentru ca pot sa fac fata lucrurilor complicate ...
- Da ...
- Dar oare se merita ?


Mi-as dori sa-mi placa la fel de mult cand e simplu ... Fericirea costa. Oare se merita sa incerci sa te lupti cu morile de vant, pentru un trofeu care isi pierde valoarea o data cu trecerea timpului; se merita sa incerci sa castigi ceva de care mai devreme sau mai tarziu tot te plictisesti ?
Am in minte exemplul perfect pentru un raspuns negativ si un vers : "Ai grija ce-ti doresti, fiindca se poate implini".

Sunt o luptatoare, sunt ambitioasa si imi urmaresc minutios scopul. Refuzand sa pierd, ajung mai devreme sau mai tarziu, intr-o forma sau alta, sa-mi hranesc sufletul cu reusita. Da, asta e sloganul meu si incerc sa tin alaturi faptele de teorie.

......................................................................................................................................


As putea spune : o noua zi, o noua poveste. Dar ce te faci atunci cand firul narativ se agata si se invarte intr-un punct fix ? Atunci incepe o noua etapa in viata si zambetul se construieste pe fata, privirea are o sclipire mirobolanta, iar chipul explica emotiile inimii printr-o relaxare de fericire.

S-au vazut prima data ...
Ea, ... la o petrecere, era plictisita si ignoranta fata de cei din jur si cauta in orice un detaliu care sa-i atraga atentia, sa poata omori monotonia. Asezata strategic pe o canapea, intr-un colt, savura din tigara si observa miscarea din incapere. Lent si tacticos, sorbea din paharul cu bautura, se mai uita din cand in cand la ceas, asteptand ora dorita.
El ... trece, cu o atitudine lejera si foarte sigur pe el, prin mijlocul multimii. Se vedea ca e de-al casei, stia exact despre ce e vorba si orice element aparut in plus era usor de remarcat pentru el. Asa ca  se comporta cu naturalete, isi face de treaba cu lumea si se lasa observat.
Miscarea atrage atentia, iar ochii lor se opresc sa se oglindeasca reciproc pentru cateva secunde. Nici o atractie, nici o reactie, nici o sclipire, ci doar un gand in mintea ei care spunea : "Arogant!".
Ca o Cenusareasa, la ora asteptata, ea se ridica, isi ia ramas bun de la prietenii ei si se duce la petrecerea programata pentru acea seara. Credea ca noaptea abia inceape pentru ea, dar nu si-ar fi imaginat vreodata ca de fapt in acel moment se terminase, intocmai ca sfarsitul preludiului pentru o noua poveste de dragoste.

Muzica buna, atmosfera si prietenii au facut-o sa uite de figura aroganta de mai devreme. Distractia se desfasura si ea se incadra perfect. Obisnuinta o face sa-si verifice telefonul. Gaseste un apel de la un numar pe care nu-l avea in agenda, dar ignora fapta si continua sa danseze. Poate ar fi trebuit sa-l salveze ? Oricum, dupa 3 zile cauta in registru apeluri numarul Lui.

A doua seara, din nou in prima locatie, Ea isi insoteste o prietena la petrecerea la care aceasta era invitata. Ajunse acolo, atmosfera parea diferita, incepea sa se acomodeze si parca ii placea, desi muzica si oamenii erau altfel. Pe aceeasi schita, in acelasi colt de canapea, Ea urmeaza tiparul din seara precedenta, cu o singura exceptie, pe locul de langa, se aseaza El. Dupa o conversatie de 2 ore, Arogantul isi pierde vechea titulatura si Ea privirea in ochii lui. Si vorbesc, si vorbesc, si vorbesc ... El e sincer, Ea la fel. Ii spune ca a remarcat-o de data trecuta, dar ceva din vorbele si chipul lui o fermecasera deja. Se observa foarte usor cum mainile ei se macina si sentimentul se intensifica ...
Urmeaza partea cu sarutul, dar nu stiu cum sa o introduc ... Nu as sti nici cum sa descriu fiorii de atunci. Pot spune doar ca s-au privit, intr-un anume fel, incat s-au apropiat magnetizati unul de celalalt, El a prins-o pasional de dupa gat si a sarutat-o cu pasiune, iar Ea a raspuns incercand sa profite intr-atat de moment, de parca ar fi fost dat in ultima clipa, iar daca ar fi fost sa trebuiasca sa se abtina n-ar fi reusit, oricat de mult ar fi incercat, pentru ca ochii isi vorbeau si indemnau buzele sa se atinga, sa se joace, sa aprinda un foc, care a incendiat inima Ei.

Si uite-asa, noaptea, in visele ei, si-a gasit loc un alt El. Un El care promite, unul care ii da sperante, un barbat care o face sa se uite cu acei ochi de caprioara, sa ignore orice e in jurul ei si sa o faca vulnerabila la visare in orice secunda din viata ei. Si-i place mult. Iubeste sa fie indragostita, iubeste sa iubeasca, iubeste sa se gandeasca la El, pentru ca o face sa vibreze de emotii de fiecare data cand chipul lui ii apare din nou in minte. Intriga a dat nastere cuprinsului unei noi provocari, in care ea, din nou va lupta pentru inima Lui, din nou se va framanta, din nou va tanji dupa bratele lui ...

Si poate va fi iar dezamagitor, pentru ca ea intotdeauna alege ce e mai complicat, ce e mai greu. Ii plac provocarile si competitia si stie ca si de data asta, va trebui sa lupte. IAR !!! Insa, sperantele cresc pentru ca macar acum contextul e favorabil si peisajul aerisit cu jumatate. Asa ca pregateste-te sa o vezi facand diverse lucruri prin care sa ii arate ca ii pasa si chiar daca nu sunt printre preferatele ei, se entuziasmeaza si le face cu draga inima. Poate ai sa o vezi vreodata inghetata de frig pe un stadion la un meci de fotbal sau poate ... Hmm ... Nu stiu ... Dar gandeste-te la alte lucruri de genul asta si sa stii ca atunci cand Ea iubeste, ii fac placere, doar pentru ca e langa El ...
......................................................................................................................................

Cateva zile mai tarziu, se regasesc. Nu stia daca-l va vedea, dar spera si poate ca el i-a implinit voit dorinta. Cand o vede, ii apare o incantare in privirea ce se lipeste de urma ei. Trece emotionata prin fata lui, dupa ce isi ofera un salut rapid si timid. Presiunea emotionala o determina sa se grabeasca si aproape ca o ia la fuga pentru ca nu ar fi stiut ce sa-i spuna daca ar fi avut ocazia sa o opreasca sa vorbeasca. Timp de o ora, intr-un club, acum 2 zile, ai fi putut vedea cum doi tineri, se urmaresc pe ascuns cu privirea, ca soarecele si pisica ...

Mai tarziu, aceiasi doi stau la bar, unul langa celalalt, ca doi copii timizi. Nu-si vorbesc, dar se uita pe ascuns unul la celalalt si daca, intamplator, privirile li se intersecteaza, intorc repede capul, absolvindu-se de vina. Se ating din cand in cand din greseala si se grabesc sa si ceara scuze in mod repetat. Cand nu se privesc, zambesc amandoi. De ce inclin sa cred ca se gandesc la acelasi lucru ?

Ea, ca o felina gratioasa se apropie de el si il intreba incet ceva. El, cu statura lui impozanta si glasul cu rezonanta, raspunde repede si salbatic la intrebare. Stai si te uiti la ei  si iti vine sa razi. Sunt Frumoasa si Bestia ...

vineri, 3 decembrie 2010

Scrisoare

...,

De cateva saptamani ma chinuie un sentiment de nelinste care ma macina constant si nu ma lasa sa dorm noptile. Vara trecuta mi se parea atat de frumos, dar acum sunt trista ... si singura ...

Am gresit sau te-ai jucat ? Nu stiu exact ce intrebare sa-mi pun ca sa aflu raspunsul de care am nevoie. Oricum, nu cred ca vindeca. Cand am crezut ca a trecut, m-a cuprins iar dorul si am realizat ca nu-i usor sa uiti, sa renunti la ceea ce-ti doresti ...

E adevarat ca nu am vrut sa accept deznodamantul prevazut, de care toti imi spuneau, si m-am chibzuit pe sentimentele mele sincere in speranta ca intr-o zi, cand ai sa ma privesti in ochi, ai sa vezi ce simt si poate ai sa incerci sa intelegi. Nu ai facut asta, iar eu am ramas cu gustul amar al dezamagirii si cu un ghimpe care ma sacaie, pentru ca nu mi-ai oferit sansa sa-ti arat cine sunt de fapt.

Mereu rezervat in ceea ce exprimi prin vorbe, gesturi si actiuni, am vazut in tine o complexitate de nuante potrivite pentru segmentul lipsa din tabloul meu. Am luat pensonul in mana si am incercat sa pictez, dar emotiile ma feaceau mereu sa tremur si nu am reusit sa conturez decat niste linii strambe. Nici macar nu te-ai uitat la "arta" mea abstracta, ci ai trecut mai departe si am inteles ca esti un suflet inchis, iar eu nu sunt cheia potrivita pentru tine.

Si unde e logica pana la urma, daca de o parte si de alta a usii inchise rasuna pe fundal aceeasi poveste, aceleasi dorinte pline de pasiune, aceleasi nevoi, atractia si jocul incitant care m-a tinut atat timp in suspans, iar acum, aceeasi tacere surda, dar si aceleasi priviri camuflate aruncate de la distanta.

Te invit la o cafea si te provoc sa ma privesti in ochi in timp ce imi dai raspunsul la intrebarile care ma macina, dar totusi sar peste invitatie pentru ca iti stiu deja replicile si nu ma multumesc. Dai senzatia ca esti mereu en garde si ripostezi cu fraze seci, interpretabile, in contrast cu intonatia din anterioarele si toate astea nu fac decat sa ma tulbure si mai mult. Iti laud totusi tactica, pentru ca ma imprerioneaza si imi place ca devine complicat pentru mine si asta ma atrage si mai mult, iar tu nu observi ce impact are indiferenta ta.



Anyway ...Fuck off ... I'm over you !
O dragoste vindeca pe alta. Asta e singurul antidot pentru mine ...

I'm on my way again !
Sper ca de data asta sa fie mai frumos :)

Buh bye P.