Mai fumez o țigară și plec ...

Bossa Nova în difuzoare, cana de cafea aburind, restul din țigara de aseară şi soarele care trece prin perdea, izbindu-se de partea dreaptă a feței mele, prin părul răvășit ... E dimineață ... E decembrie ...
Mă ridic și halatul îmi alunecă peste picioarele goale; îmi lipesc fruntea de geam și privesc afară. În casa e cald, dar undeva în apropiere bate un vânt rece. Alegoria dintre argintiul zăpezii și auriul razelor mă fac să mă detașez de cadrul apartamentului meu și plec grăbită cu gândul în urma, într-un vis din care îmi e greu să mă trezesc. De doisprezece zile rulez același film în minte, iar și iar ...

De ce ma gândesc încontinuu la El ?

Întorc capul spre camera mea. Bradul e deja împodobit, n-am mai avut răbdare, iar unii din noi și-au primit cadoul, care acum doarme. Al meu nu mai vine ...

Pe masă așteaptă două căni de cafea. Una e pe jumătate goală, și-i seamănă sufletului, iar degetul meu arătător se plimbă peste marginea ei ... Cealaltă are încă răbdare. Sună interfonul ... A venit acasă.

După două ore mă uit la ea cum își pregătește bagajul. Parcă nu mai vrea să termine. Îmi e tare dragă și astăzi, o văd iar zâmbind, o văd iar pierdută în simțiri doar de ea știute, o vad cum le retrăiește pe toate în fiecare clipă și-mi scriu deznodământul în minte. Aș ofta, dar o mai las. Mai e puțin până trece vraja. Și ei îi  place să fie fermecată de magia iubirii. Adoră ... Speră ... Iubește ... Iubește ?!
Știu ca săptămâna viitoare va asculta încontinuu melodia, iar eu o voi îngâna in același timp cu ea.
Mai fumează o țigară ... Se ridică ... Mă strânge în brațe, eu o sărut pe frunte, apoi iese pe ușă.

Mă întorc în cameră căutând să-mi găsesc un loc în casa goală, dar notebook-ul ei îmi atrage atenția, întorc display-ul către mine și acolo găsesc scris:

"<Mai fumez o țigară și plec !> - asta îi spuneam Adinei acum câteva minute. Mucul din scrumieră are urme de ruj pe el. Înseamnă că sunt gata … Îmbrăcată, încălțată, cu geanta în umăr și spatele drept ... mă îndrept cu pași mici și indeciși  spre o lume care îmi este atât de cunoscută ... Casa mea ... Vechea mea casă, cu aceeași bucătărie afumată de la miile de țigări pe care le fumez cu mama când stăm la bârfă, cu același dormitor în care adorm cu sute de gânduri în cap, cu același om care mă așteptă în prag și mă sărută, strângându-mă la pieptul lui cu o dragoste necondiționată, neștiind de fapt ce se ascunde în sufletul meu ... Și desigur, cu aceeași  prieteni care cu siguranță nu mi-ar înțelege starea de acum, pentru că ei cred că el este doar o simplă aventură ... o altă aventură ...

Ei nu știu, că eu, de fapt, vreau să rămân aici, lipită de canapeaua mea portocalie pe care am adormit de atâtea ori gândindu-mă la el ... El, cel care îmi întorsese spatele nu de mult, s-a întors acum în bratele mele ... El, cel care m-a adus într-o stare pe care am uitat-o sau pe care poate nu am cunoscut-o niciodată la intensitatea asta ... El, cel care m-a făcut fericită !

Aseară, rămasă fără putere și fără speranță, văd un mesaj pe telefonul Adinei în care era scris <Vreau sa o vad ...>. Expeditor: F. Nu mi-a venit să cred, mi se părea un vis, totul era ireal. Țipam, urlam de fericire, eram într-o stare de nedescris. Nu după mult timp am deschis ușa și da, era chiar el. Dumnezeule !!! Un vis devenit realitate.

Singurul lucru pe care mi-l dorisem era să-l mai văd o dată ... O singură dată ... O ultimă dată ... Așa a și fost. L-am văzut și probabil că a fost pentru ultima oară, dar știu doar că cele câteva ore petrecute alături de el, au fost pentru mine o veșnicie, una din care nu aș fi vrut să mă trezesc, una care m-a adus pe culmile fericirii și amintirea acelei seri îmi va rămâne întipărită în minte și în suflet mult timp de acum încolo ...

Îți jur, nu știu ce ai vrut de la mine, dar iți mulțumesc din suflet ...

M-ai făcut fericită ...

Mai fumez o țigară si plec ..."

Închid clapa și zâmbesc ... Mă uit în scrumieră și număr ... Șapte mucuri murdare de un ruj trandafiriu. A coborât scările plutind și mă întrebam, din pragul ușii, câți pași mai face până cade ? Într-un fel, ghicesc ce a fost în sufletul ei. Știu cum a mușcat cu dinții dintr-o speranță aproape transparentă și uite că, și-a dorit atât de mult și a continuat să creadă pana la ultima picătură, până când dorința ce și-a pus-o cu o disperare oarbă i s-a îndeplinit.

E seară ... Acum sunt eu, singură, pe canapeaua portocalie ... Același decor, aceeași scrumiera, doar alte mucuri împrăștiate în ea și o altă speranță, la fel de puternică ...
Filmul meu o ia de la capăt pentru a nu știu câta oară ... Pe fundal îmi răsună aceeași piesă ... Și telefonul mă anunță prin aceeași bine-cunoscută sonerie că am primit un mesaj text nou ...

Mai fumez o țigară și am să-l citesc ...