vineri, 3 decembrie 2010

Scrisoare

...,

De cateva saptamani ma chinuie un sentiment de nelinste care ma macina constant si nu ma lasa sa dorm noptile. Vara trecuta mi se parea atat de frumos, dar acum sunt trista ... si singura ...

Am gresit sau te-ai jucat ? Nu stiu exact ce intrebare sa-mi pun ca sa aflu raspunsul de care am nevoie. Oricum, nu cred ca vindeca. Cand am crezut ca a trecut, m-a cuprins iar dorul si am realizat ca nu-i usor sa uiti, sa renunti la ceea ce-ti doresti ...

E adevarat ca nu am vrut sa accept deznodamantul prevazut, de care toti imi spuneau, si m-am chibzuit pe sentimentele mele sincere in speranta ca intr-o zi, cand ai sa ma privesti in ochi, ai sa vezi ce simt si poate ai sa incerci sa intelegi. Nu ai facut asta, iar eu am ramas cu gustul amar al dezamagirii si cu un ghimpe care ma sacaie, pentru ca nu mi-ai oferit sansa sa-ti arat cine sunt de fapt.

Mereu rezervat in ceea ce exprimi prin vorbe, gesturi si actiuni, am vazut in tine o complexitate de nuante potrivite pentru segmentul lipsa din tabloul meu. Am luat pensonul in mana si am incercat sa pictez, dar emotiile ma feaceau mereu sa tremur si nu am reusit sa conturez decat niste linii strambe. Nici macar nu te-ai uitat la "arta" mea abstracta, ci ai trecut mai departe si am inteles ca esti un suflet inchis, iar eu nu sunt cheia potrivita pentru tine.

Si unde e logica pana la urma, daca de o parte si de alta a usii inchise rasuna pe fundal aceeasi poveste, aceleasi dorinte pline de pasiune, aceleasi nevoi, atractia si jocul incitant care m-a tinut atat timp in suspans, iar acum, aceeasi tacere surda, dar si aceleasi priviri camuflate aruncate de la distanta.

Te invit la o cafea si te provoc sa ma privesti in ochi in timp ce imi dai raspunsul la intrebarile care ma macina, dar totusi sar peste invitatie pentru ca iti stiu deja replicile si nu ma multumesc. Dai senzatia ca esti mereu en garde si ripostezi cu fraze seci, interpretabile, in contrast cu intonatia din anterioarele si toate astea nu fac decat sa ma tulbure si mai mult. Iti laud totusi tactica, pentru ca ma imprerioneaza si imi place ca devine complicat pentru mine si asta ma atrage si mai mult, iar tu nu observi ce impact are indiferenta ta.



Anyway ...Fuck off ... I'm over you !
O dragoste vindeca pe alta. Asta e singurul antidot pentru mine ...

I'm on my way again !
Sper ca de data asta sa fie mai frumos :)

Buh bye P.

22 de comentarii:

  1. A venit si randul tau sa suferi ... asta e roata se invarte

    RăspundețiȘtergere
  2. He He He,cum ai spus chiar tu, pleci la drum cu un iubit si te intorci cu alti 3 :)) .Poate acesta e motivul pe care persoana X nu te-a vrut langa el! Un sfat: nu te mai indragosti in fiecare weekend...

    RăspundețiȘtergere
  3. nice...prosperi,decazi dar mergi inainte!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit printre randuri........... Anyway ...Fuck off ... I'm over you...:)) Asta ar trebui sa ti se spuna tie dar....

    RăspundețiȘtergere
  5. toate-s trecatoare, mami:* o spune Giulia..Giulia Grim

    RăspundețiȘtergere
  6. Apreciez cuvintele. Vin din suflet, se simte.
    Apreciez sinceritatea. E specifica tie.
    Ai dat valoare unor cuvinte, unor sentimente.
    E o scrisoare..nu o cititi daca nu o cunoasteti pe autoare. Iar daca o cititi, nu incercati sa o intelegeti sau sa va regasiti printre cuvinte.. Giulia Grim

    RăspundețiȘtergere
  7. Am mai spus cuiva. Postez aici pentru mine. E o stare a mea, e ceea ce cred eu. Dupa cum vezi nici nu sterg comentariile de la tine, desi nu iti impartasesc parerea si ce spui tu nu e o apreciere la adresa mea. Avem cu totii dreptul sa ne facem cunoscute parerile public daca vrem, nu ? Uneori ma exprim intr un fel in care multi din cei care trec peste pagina asta nu o sa inteleaga. Se pare ca tu esti unul din ei. Stii ca nu ma cunosti, iti repet asta ! ;)
    Multumesc pentru sfaturi :)

    RăspundețiȘtergere
  8. ..si mai am un gand. Adina Maria Rotaru iubeste. Iar daca printre cei care au trecut cu privirea peste "Scrisoare" se afla oameni care au fost strapunsi de privirea de copil inocent, sa stie ca sunt oameni cu o idee mai fericit. E privirea ei de caprioara. Dincolo de fumul asta gros.. exista o femeie care iubeste din suflet. E EA . Va pup. Giulia Grim

    RăspundețiȘtergere
  9. te iubesc asa cum esti..va iubesc asa cum sunteti(tu si iulia) si cam atat...sunt dezamagita de mine pentru k daca m-ar suna,in secunda 2 as fi in bratele lui...

    RăspundețiȘtergere
  10. Daca nu o cunoasteti mai bine nu vorbiti( scrie frate ce simti si ce crezi , doar asa aflam si noi ce se mai intampla cu tine)

    RăspundețiȘtergere
  11. mda...ar putea fi si o terapie aceasta scrisoare! respect adina . onutz

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, e ultima doza dintr-un medicament amar. Cred ca pot sa-i spun asa. Multumesc Onutz

    RăspundețiȘtergere
  13. E chinuitor cand esti neinteleasa si oricat ai incerca sa iti deschizi sufletul celalalt nu ti-l poate sau...mai rau...nu vrea sa ti-l citeasca. Si e si mai chinuitor cand vezi ca celalalt nu se ridica la asteptarile tale si ca oricat ai incerca tu sa il "preamaresti" nu reuseste decat sa te dezamageasca. Fiindca tu ti-ai dori ca EL sa fie "eroul", iar el...fuge...poate de frica... Dar e bine ca ramai realista..chiar daca uneori iluziile si vizele te inunda...:)

    RăspundețiȘtergere
  14. @Anonim:
    Du te naibii de lepra..

    RăspundețiȘtergere
  15. @Alexandra: Mi-ar placea sa aplici si tu, pentru tine, o strategie asemanatoare. De cate ori ne alegem gresit Eroul ?

    RăspundețiȘtergere
  16. @Adina: Ne alegem gresit Eroul fiindca nu ne putem controla sentimentele. Nu putem alege pe cine sa iubim si pe cine nu. Si e adevarat...ramanem cu un gust amar la final... As spune mai multe, dar nu vreau sa bat campii...

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu stiu de ce abia acum am citit pentru prima data Scrisoare...dar oricum se vede ca ai scris din suflet, ca l-ai iubit pe acel EL...[cat cunosc nevoia de a stat de vorba cu acel ,,el" din viata fiecareia dintre noi]...acel ,,el" care mereu vorbeste neclar...
    Oricum bravo Adina pentru ca poti si observ ca iti si place sa scrii pe blog...si mereu vor exista niste persoane ce se ascund in spatele unui pc , si care in schimb au curaj sa isi dea cu parerea.Sentimentele si trairile tale...raman ale tale , astfel ca e dreptul tau sa le impartasesti cui vrei.Te pup:*:*

    RăspundețiȘtergere
  18. E Adina ... Adina si atat ...

    RăspundețiȘtergere
  19. This is the life nu suna atat de bine si in romana!(vorba unui om destept, cine a spus vb ca cei destepti nu au par in cap a spus-o bine) stii tu! XOXO :))

    RăspundețiȘtergere